Tokyo Restaurant – recenzie

Tokyo – japan stylee, Str. Marinescu, Cluj-Napoca

chéz Claudia

DSC06833

Mda, cineva trebuie totusi si sa scrie despre restaurantul cu pricina, caci Ionel, fire sensibila ( cine il cunoaste bine stie exact despre ce vorbesc!!!) s-a lasat dus de valul poetic al suavitatii japoneze intrinseci serpuind printre meandrele concretului, de gingasia florii de cires si implicit a piciorului de crab si asa mai departe si m-a lasat pe mine sa povestesc concret despre agapa in chestiune.

 

Nu lasati amplasarea restaurantului sa va pacaleasca, chiar daca este situat in Hasdeu, in plin zona studenteasca, preturile sunt de la mari in sus si de cele mai multe ori gasiti in fata o expozitie auto in sine. Nu bag mana in foc dar am inceput sa am impresia si ca locul a devenit un must-go pentru cuplurile chic de homosexuali din oras ( doar deunazi, la cina, chiar langa noi, un domn ce parea trecut binisor de prima si singura tinerete, si care avea si verigheta pe mana, ii amesteca lasciv mierea in cana cu ceai de iasomie partenerului de cina si de nu vreau sa stiu ce altceva, partenerul chicotindu-se cu toata ingenuitatea celor 20 de anisori ai lui, scuturandu-si din cand in cand bretonul studiat din ochi, atingandu-l ca din intamplare cu piciorul pe sub masa; ok, exagerez, poate nu avea 20 de ani, dar era “coafrez” dupa cum am aflat mai tarziu, adica dansul se indeletniceste pe cartea de munca si in salon cu bigudatul gospodinelor)
[PARANTEZA : nu am absolut nimic impotriva homosexualilor si nici a coafrezilor….pe bune]


Deci localul e de fite. Servirea nu la fel de buna ca pe vremuri, cand fetele erau niste prezente discrete dar atente, fâsnete, mereu pe faza, cu zambetul pe buze.Am vazut cazuri cand clienti noi veniti pentru prima data erau initiati in tainele meniului si alti clienti care erau obisnuiti ai localului erau ignorati cu desavârsire. Ultima oara cred ca am stat jumatate de ora dupa ce am terminat de mancat cu farfuriile curatate temeinic in fata, dar mirosind subtil a usturoi si nu a venit nimeni sa debaraseze. Si uite asa, bacsisul gros de la inceput a devenit tot mai mic pana nu se mai vedea nimic din el. Cel mai indicat in cazuri de acestea e sa platesti cu card in suma fixa si sa nu lasi cash pe masa. La ultima vizita nici POS-ul nu mergea, deci sa aveti niste milioane bune in cash in geanta ca sa nu aveti surpriza de a fi nevoiti sa va lasati ceasul sau chilotii marca Botezatu ( daca esti coafrez) amanet.

 

Localul prezinta un salon la parter, o terasa in aer liber si inca 3 saloane mari la etajul cladirii, ambianta este potrivita si tihnita , la acest lucru contribuind cele cateva casete cu rapsozi cunoscuti de muzica usoara japoneza ce interpreteaza in maniera exceptionala slagare din repertoriul national. Casetele probabil au fost gasite cu surprindere in torpedou Toyotei venita cu cargo-ul pe mare si de atunci , japonezul se intrebuinteaza sustinut de ele; eu am si retinut cateva dintre melodii pe care le pot fredona : “A ruuu shu-ku-ku-reeee” . De mentionat ca toate slagarele sunt despre esecuri sentimentale si ca barbatii japonezi sunt foarte sensibili si usor de ranit.

In serile bune japonezul himsef insusi iti modeleaza sushiurile; atunci tot ce comanzi are carne de somon, si nu primesti sushi cu castraveti sau alte leguminoase sau chiar radacinoase, pe post de sushi cu peste ( cum se intampla din ce in ce mai des, mai ales cand Vasile – san si Sensei Cosmin sau cum i-o mai chema pe baietii din spatele barului se ocupa de meniu). Nu spun ca e ideea lor sa iti dea castraveti la pret de somon ,dar cateodata te face sa simti ca e nevoie de noroc pentru a savura o masa buna. Daca te uiti inspre barul cu sushi , nu te poti abtine sa privesti pret de o clipa si la televiziunea nationala japoneza libera ce emite din plasma de pe perete. Stirile sunt despre ocrotirea pisicilor domestice si despre cum sa iti ingrijesti cainele cand il plimbi pe strada. In rest se pot viziona spectacole de papusi, pisici jucându-se plictisite. Daca prinzi stirile (lor) de la ora 5, ai ocazia sa vezi despre accidente de bicicleta si simulari pe calculator despre cum s-au petrecut acestea.

 

Doar frumosul prosopel adus umed, caldut si mirosind a parfum de trandafir, pe care iti stergi fara mila ghearele imbibate de sosuri, a ramas o prezenta constanta si placuta.

Baia de la japonez e cu senzor de lumina si cu senzor ca vrei sa te speli. Din pacate nu goleste nimeni cosurile unde se arunca hartiile cu care te-ai sters pe maini.

 

“La japonezu” cum ii spuneam noi, obisnuia sa fie o experienta pe cinste, aproape Zen, fara de care nu puteam trai intr-o vreme; acum poate am mai imbatranit si am devenit mai cartitori si mai morocanosi, sau poate doar ne-am plictisit.

 

Ceea ce nu stirbeste nimic din ce a scris si Ionel, “ my partner in ( gastronomic) crime”. Merita sa incercati si daca sunteti mai tineri, mai putin morocanosi si mai entuziasti ca noi, o sa va faca placere sa va reintoarceti ( si nu uitati, sa fie in zi de salariu)

 

Sayonara !!!!!!!!

Anunțuri

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. alacluj spune:

    Salajean spunea :Claudia si Ionel, Dupa cum ii ziceam si baiatului, minunata idee acest blog; sper sa l actualizati cat mai des(pt siguranta vacantelor mele) Acum, sa va vand cateva ponturi despre Venezia. Unde sa mancati, unde sa nu mancati. Sa incepem cu lucrurile bune si trecem apoi si la festivalul de film.. sa-l fut. Deci, cel mai bun loc sa mananci in zona Veneziei sau in orice caz unul dintre cele mai bune, este pe insula Torcello. E cam la o ora de Venezia cu vaporul, dar merita vazuta si insula, mai ales catedrala bizantina sec 7 iHr,absolut dementiala. Merita poposit si pe insulele de pe drum, Murano si Burano. Plus ca drumul e foarte romantic, mai ales noaptea, mai ales cu o duzina de englezi beti.. cazul meu. Dar sa ne intoarcem la chimie. Pe insulita noastra pierduta in nesfarsita Adriatica, ca sa si literaturizez putin cu ironia de rigoare, la 20 de metri de celebra catedrala poti trage (in anumite conditii) la Locanda Cipriani, un restaurant discret, celebru pentru faptul ca aici servea supa Elizabeth II, the one and only. Nu sunt pasionat de bucatarie, nici pe departe, detaliile tehnice le las in seama altui Dan, prieten cu Irinel, dar va spun ca merita. Macar pentru varietatea de cocktailuri fine, pentru ca poti sa mananci orice delicatesa din mare, orice innaripata plapanda, si pentru ca un domn distins, inalt si subtire, cu mustacioara si chelie fina, iti descrie mancarurile in italiana, engleza sau franceza, chiar inainte ca ajutorul de chelner sa ti le puna in farfurie. Ca sa nu mai pomenesc de superba gradina interioara, de calitatea vinului sau de tablourile si seminerul din sala. Toate accesoriile necesare unei cine la milimetru, lingurite, farfurioare, cutitase etc. De nota 10. Pacat ca un tacam e de la 100 de euro in sus.( traiasca granturile care sponsorizeaza matematicenii…) Cam pe la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie, tot la Venezia, mai precis pe insula Lido=Beverly Hills ul Veneziei, are loc festivalul de film. Festivalul e destul de maret, iar in vreo 3 cinematografe poti sa vezi filme pe gratis daca scoti tichete din timp. In fine nu despre asta-i vorba. In ultima zi de festival ma scol cu noaptea in cap, ma pun pe vaporetto si in 10 minute sunt la Lido cu scopul precis de a viziona 12 de Mihalkov. Surpriza insa e doar cu acreditare… Booon, ma mai plimb un pic pe zona si apoi ma decid sa merg la plaja. Dupa inca 45 de minute cu autobuzul ajung la Alberoni, unde chiar petrec o dimineata agreabila, incununata de o cafea minuscula la 5 euros. Ma intorc si opresc la Venezia Biennale, dau un telefon acasa, si vad un loc gen picnic, cu mese de lemn gen cabana, multime de lume etc. Zic hai sa-mi iau si eu ceva de mancare. Si imi cumpar o friptura de mare, in traducere libera, cum lua toata lumea. Platesc 10 euros pentru farfuria de plastic incarcata cu material suspect din mare, fiinte puse in sare, de toate felurile, culorile si cu numar variabil de picioare. Pretul mi se pare suspect. WARNING: in Venezia o masa decenta, relativ modesta, incepe de la 20 de euro (adica pizza si doua beri). Mananc cu pofta cea mai sarata mancare din viata mea, beau cola si fumez. Ma uit la fiecare animalut in parte si apoi il bag in gura. Pe la jumatea portiei ma opresc, arunc farfuria in gunoi si plec. Dau un telefon acasa, buzele mi se usca si ma pisca, incep primele mancarimi. In mai putin de doua ore sunt la spital cu perfuzii si masca de oxigen. Doctorul, cu fata de Dinica, cu un vocabular de exact 14 cuvinte in engleza, rade si imi zice tocmai in venezia ti ai gasit sa mananci mancare de mare… (la un restaurant scump nici o grija). WARNING: In Venezia poti sa mori in spital cu milioane de para in buzunare, nimeni nu vorbeste engleza, nimanui nu-i pasa. Am ajuns dupa ce am fost abandonat 4 ore la terapie, sa umblu cu perfuzia dupa mine, prin spital sa intreb ce se mai intampla. Am plecat din spital pe proprie raspundere. Spitalul e greu de gasit si nu se poate ajunge decat pe jos pe stradute. Asistentul era poponar probabil. Mi-a mangaiat indelung petele oribile care-mi acopereau 80 la suta din corp. Si mi-a dat injectie in fund. Daca ai noroc te poti intretine la terapie in timp ce ti se face perfuzia cu o doamna foarte in varsta din Paris care a auzit de Goppo. Te va intreba daca ai fost la Paris, tu ii vei spune ca ai fost in 98, ea iti va spune cu tristetea dezarmanta a frumoasei parizience de odinioara, cantand cuvintele cum numai ea stie, ca Parisul nu mai e ce a fost. Tu vei pleca injurand spitalele din Italai, care sunt ca cele din Romania, ea va ramane acolo, singura si batrana, abandonata si ea de doctori, cu prfuzia jumate consumata dupa 4 ore. Ai tusit in masca de oxigen ca un distrus, si ti ai jurat ca o sa te lasi de fumat. E foarte misto deci in spital intr-o tara straina singur,singurel, unde doctorilor nu le pasa de tine si te numesc intre ei Ingliesso. Mancati Friptura de mare la Venezia Biennale, doar 10 euros. Am scris in graba ca am vrut sa va povestesc mai multe. O sa revin cu detalii despre localuri elvetiene, despre englezi gay, despre oameni interesanti. S au intamplat multe de cand am plecat. O sa fiu si mai atent la detaliile culinare, macar ca sa starnesc cat de cat hazul. Imi pare rau de calitatea textului, dar n-am rabdre sa scriu asezat, plus ca incep sa uit limba ca Raducioiu. Data viitoare o sa fiu mai prezentabil. A si inca ceva… Elvetia rules… ii tara perfecta pentru romanii de bine…si o sa va scriu si motivele mai putin evidente. O sa fie chiar interesant de descris restaurantele, pentru ca nu se stie cand o sa ajungeti sa mancati aici, tinand seama ca preturile depasesc orice imaginatie.

    Apreciază

  2. alacluj spune:

    Salajan spunea… v am mai scris un ps, dar nu s a salvat, la naiba. ziceam in el ca ar fi misto sa asociati fiecare restaurant cu o carte, un film sau alta forma (mai evoluata) de arta. Asocierile mele restaurantul chinezesc: Kelly Link-Magia pentru incepatori (nuvele fantasy, merita citita clar) restaurantul din Torcello: Brancusi-Bird in Space locul unde m-am imbolnavit: Thomas Mann-Moarte la Venezia le astept cu interes pe ale voastre…

    Apreciază

  3. Adriana spune:

    la cina, chiar langa noi? cam pe unde va localizati, domnilor?:) s-ar parea ca imi sunteti vecini

    Apreciază

  4. alacluj spune:

    Adriana, esti prea atenta pt mine 🙂 Nu inteleg deductia matale… Fii te rog mai specifica !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s