Pout purri-ul zilei

Paco, 69, Casa Vikingilor, Amigos, Dolce Vita, Placintaria Minunata

chéz Claudia

Si pentru ca astazi mi-am luat liber si am incercat sa fac si sa rezolv o gramada de chestiuni de care altfel nu am timp sa ma ocup, mi-am zis ca e momentul sa scriu sub deviza consacrata a zilei, „sa impuscam cat mai multi iepuri dintr-o lovitura”.

Asa ca nu o sa iau la tocat marunt un local, sau doua sau trei ci chiar 5, toate avand ca numitor comun arealul geografic in care sunt plasate, respectiv Strada Piezisa din Hasdeu, ocazie cu care epuizam o data pentru totdeauna zona campusului universitar.

Incepem turul de forta cu chiar „perla coroanei”, numitul Paco. Nu va uitati ca arata a bijuterie tiganeasca, vanduta dintr-o valiza dubioasa, cu interior rosu plusat, mancat de molii, intr-o gara de provincie. Se stie ca chiar si in astfel de situatii poti avea norocul sa dai peste o mica piesa de arta.

Constructia deloc apetisanta, termopanele banale, mica alimentara de jos de la parter, toate aceste amanunte v-ar face sa ridicati din spranceana. Tineti de ea in pozitie normala si urcati totusi scarile de gresie, nu o sa va para rau. Sus intotdeauna e caldut si bine, nu sunt multe mese dar nu e niciodata aglomerat, muzica e in surdina si melodioasa si curge dintr-o combina argintie cu beculete rosii pusa la loc de onoare in spatele barului laolalta cu sticlele de alcool fin. O domnisoare intotdeauna discreta si binevoitoare va aduce prompt meniul si va ia comanda la bauturi. Va curprinde o stare familiara, de parca esti la cineva acasa, sau la o cabanuta primitoare unde dupa mirosurile care adie din bucatarie, numai lucruri bune vi se pot intampla. Deschizi meniul , si desi prima pagina nu e o icoana cu Maica Domnului cu pruncul, simti totusi nevoia sa te crucesti. Ciorbe la 3 Ron, fripturi la 5-6RON ( si nu e vorba despre suta de grame, ci chiar halca in sine), garnituri, mancarici gatite, papanasi, clatite, tot ce ai putea vrea pe lume in viata asta. Comanda vine repede, portiile sunt mari, au mamaliguta, gulasuri, tocanite ca la mama acasa, fripturi in sange, tragi si-o bere, merge si-o clatita, lasi 10 ROn cu tot cu bacsis si pleci cu un ranjet tamp latit pe fata si cu burta stand sa crape. Noi cel putin nu am reusit nici cum sa trecem amandoi peste suma de 20 RON pe nota, indiferent cat si ce comandam. Recomandat cand ai chef de o mancarica buna, servita repede si cu bunavointa, care sa te gadile pe gargalot si sa nu usuce la buzunar.

Mai facem cativa pasi si dam peste localul cu infamul nume Club 69, unde contrar asteptarilor (daca vii pentru prima oara, adica) pe meniu nu figureaza o scurta sau o dubla, si nici un 69, ci mai degraba o oferta modesta de ciorbe si fripturi, la preturi aproape duble fata de amicul Paco. Marele atuu este terasa cu vedere spre colinele impadurite ale Clujului ( ma rog, acum mai degraba dezpadurite si agresiv-construite). Mobilier solid din lemn, plasma uriasa, o mica fantana arteziana care mai racoreste vara atmosfera, servicii decente ( nimic iesit din comun), mancare care se inscrie cu succes in eticheta de „asa-si-asa” pe care am pus-o deja localului.

Vizaviz, pe colt, dai de Casa Vikingilor, local pe vremuri faimos pentru faptul ca servea jamboane si la 5 dimineata, daca dadea foamea peste vreun student scufundat in lectura pana in zori. Acum la scorurile afisate sincer nu stiu cam cati studenti lihniti isi mai permit sa vina sa faca excentritati culinare matinale ( de alea serale nici nu se mai pune problema). Daca aveti noroc si nu e rezervat pentru diverse cumetrii, iesiri la pensii, nunti de argint, sau chefuri de jmenari care sarbatoresc a o suta masina adusa din Germania, atunci puteti urca linistiti in unul din cele 2 saloane de la etaj. Din nou mobilier rustic de lemn, blanuri si picturi rupestre naive infatisand vikingi cu cozi impletite, rosii in obraji ( de la gerul scandinav probabil dar semanand cumplit de bine cu betivanii nostrii autohtoni) luptandu-se pe mare din corabiile lor fioroase. Asteptand mult si bine meniul si apoi comanda, veti avea timp berechet sa studiati pe indelete detaliile artistice ale capodoperelor de pe pereti. Si nu, nu v-ati imbatat deja daca observati ca vikingul e cat drakkarul lui, daca nu chiar mai mare. Pictorul nu statea bine cu perspectivele si nici cu proportiile. Recomand platourile, sunt mari, indestulatoare, si isi fac banii. Restul meniului e discutabil. Nu beti prea mult, coboratul din salon ar putea sa va faca probleme, intr-ucat scara a fost conceputa pe aceleasi principii medievale pe care se construiau in cetati si forturi scarile in spirala ( cat mai stranse, mai ametitoare si mai greu de abordat in caz ca nu erai de al casei, ci doar un barbar netrebnic in cautare de friptura si vin, categorie in care putem foarte bine sa ne inscriem cu totii)

Un pic mai jos pe Piezisa dai de o cladire simpaticuta, pe 2 etaje, cu firma mare colorata afara care te anunta ca in sfarsit ai ajuns printre prieteni : Amigos. Nimic deosebit inauntru, gresie si zugraveala piersica, atat de la moda in orice vila moderna, plasma, suprafete mari vitrate si nici urma de portrete de Amigos pe pereti, ceea ce e o schimbare binevenita. Preturi surprinzator de decente si un meniu care atesta clar ca patronul a fost mare iubitor de geografie nationala si ca a umblat la viata lui prin tara: piept de pui Azuga, muschi de porc Mamaia, etc. E un loc bun de intalnire cu prietenii, unde poti „ciuguli” ceva nestingherit daca te apuca brusc curiozitatea despre cum arata friptura la Azuga.

Vizaviz deja intram intr-o alta lume, alta clasa : La Dolce Vita, local autentic de macaronari dupa cum arata si numele. Uitati-va in portofele inainte de a intra caci aici viata nu e numai dulce dar si scumpa a dracului. Oferta completa de italianisme : de la pizza pe vatra, cu aluat invartit live de maestrul pizzar in fata spectatorilor-meseni ( recomand pizza cu ruccola proaspata, o experienta in sine); insalate; fripturi la tava cu sosuri de gorgonzola, cu garnituri de cartofi copti, ceapa murata si ciuperci la tigaie; antepasti; deserturi. Un canar galben va va canta pe tot parcursul mesei, cand vesel cand trist, din colivia lui agatata langa bar. Si aici se obisnuiesc paranghelii in weekend, deci e mai probabil sa gasiti locuri in timpul saptamanii. Atmosfera placuta si mancare fina, dar toate pentru un pret ( sa fim intelesi, nici mai mic nici mai mare decat alte localuri italiene adevarate din oras)

Si as vrea sa inchei cu un omagiu adus micii gogoserii de pe Piezisa care o vara intreaga, ultima de studentie, a furnizat non stop placinte cu branza si smantana si mujdei de usturoi unor femei trasnite care dupa acel an au plecat toate pe drumurile lor in toate cele 4 zari, dar care pentru acea ultima vara au fost niste surori minunate si de nedespartit. Am suferit profund cand am vazut ca se inchisese intr-o vreme si am jubilat cand am vazut gogoseria redeschisa, cu fatada refacuta si vopsita stralucitor in alb, cu placintele aburinde in castroane acoperite cu servete, asteptandu-si cuminti musterii, ce nu intarziau niciodata sa apara. O placinta pentru o seara, o placinta pentru o vara…..

adevarul e ca pentru cunoscatori, pentru cei din Hasdeu, Piezisa va avea intotdeauna de oferit alte locuri, cu mai mult farmec si mai multe amintiri decat niste localuri reci cu vikingi beti si scandalagii care iti fixeaza pofticios muschiuletul facut exact ca la Azuga.

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Sabau Ioana spune:

    Sa nu fim chiar asa de pesimisti! Eu sunt clujeanca si cred ca orasul nostru va aduce ceva bun si in aceasta zona frumoasa aa studentilor cu atatea amintiri de neuitat…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s