City Plaza, hotelul de un milion de stele

CITY PLAZA ( raionul cocktailuri, cumetrii, mese rotunde, simpozioane)

Chiar in mijlocul saptamanii se anunta mare reprezentatie mare la teatru, cu cocktailurile, rasinile si scobitorile de rigoare dupa, la selecta locatie a hotelului de 4 stele City Plaza. Prieteni buni promiteau mai intai sa ne faca sa ne scuturam de ras in frumoasa sala a Teatrului National, apoi sa ne “infunde” cu niste scofeturi la manifestarea de dupa.
De scuturat ne-am scuturat binisor, in paranteza fie spus, intretinuti de singura trupa autentica de stand-up comedy din oras si din regiunea istorica a Transilvaniei. Recomandam cu caldura ESUA in cazuri de astenie severa, de lipsa poftei de viata, de ura pe tarani, prosti, manelisti si asa mai departe.
Cand aplauzele de final s-au stins si cortina a cazut ( nu m-am putut abtine de la acest “teatral” cliseu) tzop! in masina si da-i viteza sa nu se raceasca farafastacurile promise in cadrul intalnirii restranse de dupa.

Cu un usor fior religios trec pragul precis-luxoasei locatii, simtind cum intreaga mea fiinta se schimba la contactul aerob cu atmosfera de fitze a lobbyului ( torsul teapan, manutza de care atarna poseta ridicata inert si usor handicapat in aer, ca asa e de bon ton, zambetul de lynx senil lipit strans pe fata, calcatura apasata si voit increzatoare, etc….simptomele clasice, precum si usoara ingrijorare referitoare la jumatatea mai buna si cu siguranta semnificativa – cum altfel se traduce “ my significant other”? – care probabil nu va rata nici acest moment festiv pentru a gafa inocent si fatal, cum numai el stie)

( afara nu era nimeni, in hol nu era nimeni, tot iuresul promis cu ocazia cocktailului parea sublim dar lipsea cu desavarsire)

Urcam totusi cu liftul la ultimul etaj, pregatindu-ma sufleteste sa intram intr-o atmosfera luxoasa de clinchete de pahare, toalete, rasete ambetate, cristale si jazz.
Liftul ne lasa pe un palier cu pereti tristi, cu rigipsul zgariat, cu mocheta verde, verdele acela de molid prafuit, in capatul caruia se vedea o sala mica plina de prea multi chelneri si prea putini oaspeti.
Partea splendid feminina din ESUA se repede sa ne introduca in atmosfera, ne lasam hainele la garderoba si pasim in salonul de cocktail. Acum, recunosc, era tarziu, era trecut de 10, si imi era cam foame. Faptul ca primul lucru pe care l-am observat a fost o masa lunga cu rulade si castraveti este deci scuzabil. Mai ales ca in capatul mesei lungi era o masa mica si rotunda dedicata exclusiv bucatariei japoneze, ceea ce m-a scos din minti, mi-a ars circuitele si m-a lasat in imposibilitatea de a mai gandi, vorbi sau gesticula ceva. Pentru cateva minute am incercat sa fac conversatie si sa par interesata sau macar constienta de ce se intampla in jur, strangand tare in mana paharul de sampanie ( nu se cuvenea sa ma reped hamesita spre masa din prima….sau din a doua….sau din a treia…..asa ca am rabdat, am strans din dinti si am incercat sa ma concentrez pe altceva, cum ar fi oamenii si locul unde eram)
Si am observat urmatoarele ( repet, e posibil sa fi fost o rautate exacerbata din partea mea, pe fondul lipsei consumului de alimente solide din acea seara)

  •  erau de 3 ori mai multi chelneri decat oaspeti
  •  oaspetii erau majoritatea in tenisi si blugi, facand rochita mea mov sa para cam nelalocul ei
  •  productia de mocheta verde-molid a fost infloritoare in anul decorarii hotelului caci ea mocheta se intindea ca o plaga pe holuri, pe sub mese, prin fiecare cotlon
  •  finisajele interioare au fost facute probabil de zugravul Vasile, in chiar ultima lui seara in Romania, inainte de plecarea in Spania unde avea sa zugraveasca si apoi sa cante ( caci am inteles ca asta cam fac zugravii in Spania), asa incat nici conducerea hotelului nu s-a putut supara pe el ca, pilit fiind, nu a nimerit chiar la cea mai mare arta colturile peretilor, imbinarile si ce mai tura vura, toate detaliile de finete pe care oricine in meseria lui ar trebui sa le stapaneasca si cu ochii inchisi ( bineinteles cand nu sunt inchisi de la alcool)
  •  nici tipul care a gandit perdelele nu se simtea mai bine, dar e de admirat cu cata obstinatie trebuie sa fi cautat bietul un material in exact aceeasi scabroasa nuanta de verde cu mocheta ( material pe care l-a si gasit, ieeeee!!!!)
  •  designerul trebuie sa fi fost ceva batran rus, nostalgic al infloritoarei perioade Glasnost, acum retras la Sovata dar care a preluat proiectul ca pe o ultima sansa oferita umanitatii de a ii imortaliza geniul si viziunea. Altfel nu vad cine si cum ar fi putut recrea atat de fidel atmosfera de hotel moscovit de mucava, prost cosmetizat si occidentalizat in asteptarea grupului de turisti imperialisti veniti sa simta Perestroika pe pielea lor
  •  din tavanul stramb, valurit si prost zugravit, cobora fix pe mijlocul incaperii o alambicata structura metalica usor innegrita de negurile istoriei, pe care trona o constructie electronica greu de descris si cu siguranta complet nefunctionala, cu multe butoane si fire la vedere, toate in acel stil induiosator al inceputului tehnologiei….inceputul tehnologiei rusesti, evident….putea fi orice, un prototip de Zenith, o forma incipienta de proiector, stramosul boxei, orice e posibil……..sunt convinsa ca o piesa absolut similara cu cea care coboara pe mijlocul salonului de cocktail din City Plaza, in plin secol XXI, a stat si langa Laika cu ocazia primului zbor intergalactic cu viata umana la bord

Nici urma de glamour, nici urma de lux, nici urma de 4 stele, nici urma de cristal si jazz. Profund dezamagita, imi zic ca e momentul sa imi innec amarul in numeroasele platouri imbietoare de pe mese, asa ca imi pun de-a valma pe farfurie sushi, felii de vitel, cosulete cu spuma de branza, rulada cu kaizer si strugure, rosii cherry umplute, etc. Toate, pe cat de aratoase pe atat de lipsite de gust.
Cot la cot cu partea feminina si multisexuala din ESUA incercam macar sa ne imbatam papilele gustative, daca altceva nu, eu incercand in zadar sa tai in bucati mai mici si mai omenesti fileul de somon chinezesc trantit peste ditai bulgarele de orez in cel mai pur stil japonez, iar amica cochetand aproape indecent cu un gombot mare si verde pe care si-l insusise integral la ea in farfurie, pe consident ca “uite ce interesant arata, trebuie sa fie tare bun ( 3 minute mai tarziu scuipa verdele in vasul crapat al veceului de 4 stele, toata cu ochii in lacrimi si nasul curgand, dupa ce ingerase pe putin 100 de grame de wasabi, pasta de hrean japoneza, probabil singurul aliment autentic “in da haus”)

Pe mine recunosc m-a marcat cel mai mult sushiul, lipsit de orice delicate orientala, in schimb mustind de consistenta si aspect balcanic; pur si simplu niste darabe, taiate gros ca se stie ca romanul cand mananca tre sa simta carne, care de fapt ar fi putut fi orice, de la ceafa de porc la jumari. In nici un caz nu era somon, sau daca era, cu siguranta era importat din China unde se vindea sub numele de “Somol”, chiar langa tejgheaua cu adidasi Plima si casetofoane Futachi. Cum bine a zis partea masculina ex-creatza din ESUA, “asta e slanina, nu sushi”. Dixit!!!!
Asa ca am tras tare cu taria…..cand sampanie, cand alte lichide rosii, portocalii, cand campari cand martini….cand ne-am uitat mai bine mancarea oricum se terminase, ramasesem numai noi, chelnerii, trupa si sponsorii……masinaria din tavan tot nu prinsese viata, mocheta era la fel de nasoala, varul la fel de coscovit, facusem si conversatiile de rigoare, glumitele de complezenta, felicitarile masa si dansul parea clar pe terminate, asa ca ne-am extras fericiti la gandul unei paini prajite cinstite acasa, cu salam si rosii turcesti.

In concluzie, ocoliti cocktailurile, conferintele, mesele rotunde sau ovale la City Plaza care se lasa cu sushi romanesc si incursiuni sovietice in trecut. Mergeti mai bine la Tokyo, restaurantul, sau la Moscova, orasul, pentru experiente mult mai autentice.

PS Si oricum ESUA rocks!!!!! pentru cine nu stie, google it….sau youtube it !! Si vorba lu’ Dragos Pop: „Sa dam foc acestui local !” (traducere motamot-naiva a „let’s burn down the house” urlata la intrarea in salonul unde se tinea o nunta de unguri)

Anunțuri

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Anonim spune:

    Lasand la o parte aciditatea mesajului si umorul negru care mie personal mi-au placut, tind sa cred ca simturile tale au fost putin alterate ( de foame probabil dupa cum spuneai chiar tu). Altfel nu se explica amestecul de „atacuri la baioneta”, incepand de la numarul de chelneri ( „prea multi” nu mi-a fost dat sa vad in ultima vreme in restaurante), design si incheind cu mancarea. Mai mult, daca tot este un blog gastronomic, ma astept sa gasesc opinii ale unor persoane avizate, care sa cunoasca macar diferenta intre tipurile de carne de peste si care, daca tot a venit vorba de peste , sa fii mancat sushi in cel putin un restaurant serios cu specific japonez din Bucuresti, daca nu din strainatate.Si ca sa inchei pe un ton optimist, citind articolele despre alte locatii din cluj, in care am avut si eu placerea sau dupa caz neplacerea sa ma aflu la un moment dat, mi-am dat seama ca daca vreodata voi intentiona sa deschid un restaurant in Cluj, am gasit persoana potrivita pentru postul de „mistery guest”. Cu putin noroc si daca vei avea starea „de spirit” potrivita, resturantul meu va avea „recenzii” bune pe blog.

    Apreciază

  2. alacluj spune:

    Bine ai venit pe blog ,draga cunoscatorule. Inteleg ce spui ,dar cred ca din punctul de vedere al consumatorului , reprezentam opinia omului care stie ce ii place si ce prefera. Nu trebuie sa fiu specialist in brânzeturi ca sa afirm ca nu imi place un cascaval :). Iar peste fel-de-fel am mancat de nenumarate ori la un restaurant japonez autentic cum nu are Bucurestiul : Tokyo 😉PS . Daca deschizi restaurant, vrem sa fim actionari. Recenzii pozitive garantate ! 🙂

    Apreciază

  3. Anonim spune:

    Dragii meiInteleg ca blogul este o forma de manifestare libera si necenzurata ( sper eu) a impresiilor si simtirilor individuale, dar asta nu va scuteste de obiecivitate. Am macat la Tokyo de mai multe ori si intr-adevar atmosfera este una aproape autentica. Mai autentica decat la Howard Jhonson in Bucuresti, dar mai „balcanizata” ca la Asami, in Bucuresti sau la Hilton in Viena. Imbracamintea chelneritelor, sushi bar-ul din lemn, prosoapele fierbinti mi-au atras atentia. Pacat ca mancarea nu e la fel de autentica precum atmosfera. Sushi din carne congelata nu prea cadreaza cu atmosfera autentica. Probabil ca e o chestiune de business dar pana una alta, peste proaspat se gaseste in Cluj.Per ansamblu, restaurantul e ok dar daca vrei ceva autentic si in materie de mancare, mai trebuie umblat prin lume putin.

    Apreciază

  4. alacluj spune:

    Mie mi se pare cam aseptic la Hilton in Viena, recomand China Green de la statia de metrou Prater.

    Apreciază

  5. Mihaela spune:

    Nu stiu daca ati servit si la Marco Polo in cadrul hotelului City Plaza ,asa zisa bucatarie japoneza nici pe departe ! Este fake ! Sushi arata jalnic ,numai spun de asa zisu teppanyaki – este o catastrofa ! Bucatarul Cristi este sub orice critica ,nu stie nici macar cum se pregateste muschiul de vita,eu nu mai calc pe acolo si va sfatuiesc la fel si pe voi toti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s