Piccadilly placintăvinăria,nu piața

PICCADILLYPIES & WINE, Str. I.M. Klein nr 1

După cum v-am promis, rămânem pe aceeaşi stradă dar dăm fast forward până la capătul diametral opus, la nr 1. Acuma, cei mai întelepţi dintre voi ( ca să nu zic, ne-elegant, mai în
vârstă) îşi pot aminti locul respectiv sub denumirea de Colors. O bodeguţă simpatică şi colorată pentru tineri simpatici şi coloraţi, în vena localurilor maghiare sau nu ( fără nici o ironie) care populează toată zona de sub zid, cu atmosfera lor prietenoaso-beroasă. Cei mai tinerei un pic poate îşi amintesc locul sub denumirea de Oscar Club ( şi spun asta cu toată speranţa din lume, în sensul în care îmi doresc din tot sufletul ca cei care frecventau locul pe vremea când se chema Oscar să fie capabili să îşi mai amintească ceva…orice…..prietenii ştiu de ce…..hai să zicem doar aşa în treacăt că acolo petrecerile începeau la 4 dimineaţa, era un fel de after chill out after lounge after party, iar meniul putea include la cerere – şi înţeleg că cerere era mare – chimicale capitaliste din cele mai vestite, din genul celor care făceau plimbarea cu covorul zburător o realitate)


 

Localul s-a închis după o vreme de tot, probabil şi cu aportul substanţial al mascaţilor, şi mulţi ani a rămas în părăsire, o clădire misterioasă, neagră, cu geamurile cernite în draperii groase, părând a fi bântuită încă de dragonii verzi ce apăreau în toalete la răsărit de soare (aşa cum pretindeau unii). Aproape ne obişnuisem cu ideea şi imaginea clădirii părăsite şi înţepenite în timp, ce trona pe colţul străzii, aşa cum te obişnuieşti cu o văduvă bătrână încotoşmănată în bundiţa neagră şi în plină vară, şi care ştii că la orice oră din zi şi din noapte e tot acolo, în faţă portiţei, tăcută, cu chip indescifrabil de Sphynx.
Aşa că nu mică ne-a fost mirarea într-o seară de primăvară când, trecând întâmplător prin zonă, am zărit văduva arătându-şi sexy un picior prin crăpătura unei rochii care numai de doliu nu era, dându-şi părul pe spate şi râzând tinereşte, ca să zic aşa.
Clădirea căpătase o spoială nouă ( rămasă totuşi în registrul negru, dar negru chic de bistro parizian, şi nu cel de Vrâncioaie despletită), draperiile groase fuseseră smulse din geam şi dinăuntru răzbătea muzică, antren, clinchet de pahare şi imaginea unui spaţiu cochet cu multe vitrine de prezentare din sticlă, însufleţit de nişte tinerei care păreau să ciocnească un pahar de ceva după o zi de lucru. Aflăm că spaţiul urma să se deschidă în câteva zile iar tinereii dinăuntru probabil chiar erau după o zi de muncă, una de raşchetat podele, montat tapet şi aranjat sticlele în bar.
De aici şi până la a deveni “regulars” la numitul Picadilly Pies & Wine, nu a fost decât un pas. E adevărat şi că nici nu a fost complicat, dă-ne un loc cu vin bun, cocături făcute în cuptor cu trilioane de calorii şi dezmăţuri cu ciocolată şi frişcă, şi nu ai cum să nu ne găseşti acolo de 3 ori pe săptămână cel puţin. Acum, dacă mai şi prezinţi bucatele în tăviţe de porţelan, şi mai îmi dai şi peste ochi cu nume exotice de ingrediente ( “peşte modegasc”????), îmi aduci şi 2 feluri de sosuri la plăcintă, mai îmi fluturi şi nişte crema catalană prin faţă şi promisiunea obscenă a unei ciocolate belgiene adevărate, ca să nu mai zic că îmi dai şi un vin bun de Chile la 9 RON paharul, şi ai toate şansele ca pe mine cel puţin să mă găseşti acolo plantată de 2 ori pe zi, cum mi s-a întâmplat în ultima vreme.
Pe locul unde altădată puteai să tragi un fum lângă un leu în chiloţi tanga cu imprimeu leopard, care îţi povestea câte în luna şi în stele gesticulând cu labele lui pătrăţoase, cu unghiile frumos lăcuite într-un fuchsia la modă, acum se întinde o duşumea sobră cu mese intime şi demifotolii comode, unde vezi cupluri drăguţe alergând regulamentar cu cuţitul şi furculiţa câte o bucată de sparanghel prin farfurie, conversând graţios peste acordurile de jazz ce radiază discret din colţuri. Fetele care te servesc sunt extraordinar de drăguţe şi au o memorie vizuală excelentă din moment ce de la a doua vizită deja te salută ca pe un oaspete familiar.

Aşa, si acum mâncarea….căci la urma urmei despre asta este vorba. Deci e cu plăcinte….nu vărzarele care ţi le mai face bunica din când în când, nu langoşii de la Costineşti cu gem fierbinte care te frigea in barbă de dumnezeiai juma de zi după aceea, nu poalele în brâu moldoveneşti cu care momim turişti străini inocenţi să vină să guste “hospitalité roumaine”. Practic adevăratele “pies”, alea cu care noi nu prea suntem obişnuiţi că nici nu aveam cum să fim doamne iartă-mă din moment ce mama nu ne făcea “pie” cu parizer şi cu ultima sută de grame de făină din raţia lunară a familiei, când eram noi copii.
Vorbim aici de “real gourmet shit”, de aluaturi franţuzeşti coapte în forme frumoase cu model şi umplute cu legume fiţoase ( anghinare, sparanghel) cu pui, cu roşii coapte, cu ficăţei sau ciupercuţe, arome şi consistenţe deosebite si total diferite de ceea ce încadram noi până acum la capitol plăcinte. Preţuri între 14-17 Ron ptr plăcinta ta personală în formă frumoasă de porţelan, sau 9 RON felia din aceleasi placinte coapte în forme mai mari. Deal-ul zilei este felia de plăcintă şi paharul de vin asortat la 14 RON. La capitolul desert situaţia devine şi mai decandento – periculoasă. Plăcinte cu mere, pere “în panere” şi brânză Cheddar ( o nebunie, deşi da, ştiu, sună ca ”sarmale cu cireşe”), plăcinte cu curmale şi nuci, tartă de ciocolată belgiană ( eu nu am putut să o mănânc toată, şi cine mă cunoaşte ştie că asta înseamnă ceva – RESPECT pentru tarta cu ciocolată belgiană), cheesecakuri ca la mama lu’ Billy Bob Ray Sue acasă şi câte şi mai câte. Pentru amatorii de penicilină bio există şi platoul de brânzeturi cât se poate de la fix mucegăite.
Una peste alta, un loc ideal pentru o bârfă cu fetele, pentru o seară în oraş în cuplu, pentru un fotbal cu băieţii ( da, au plasmă setată pe Eurosport) sau pur şi simplu pentru un festin al papilelor gustative, inedit în peisajul cotidian înnecat de shawuaoarme ( sau cum s-o mai scrie în ziua de azi) şi pizze la felie. Bun si pentru cumetrii de genul ziua de naştere, sărbătorit intrarea sau ieşirea de la facultate, primele unghii false, primele silicoane sau primul tricou Polo de firmă. Lume bună, cu fiţe in parametrii prevăzuţi de lege, exclus studenţi de peste Prut.
Merită mâncat!!!
Anunțuri

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. miriama spune:

    Am fost, am mancat si am revenit. Si asta fiindca am ajuns pe blogul vostru si am citit despre ei. Multumiri si… la placinte inainte 😉

    Apreciază

  2. Emil Tamaș spune:

    Îmi place acest blog pentru pertinența și calitatea recenziilor, felicitări!

    Săptămâna trecută am trecut și eu pe acolo.

    1. Plăcintele: super ok, deloc sănătoase, dar cui îi pasă, sunt atât de bune. Am halit fix două, una după alta, asortate cu un prosecco la temperatura justă (rece!).
    2. Salata Caesar: super FAIL. Fără dressing, amară de la mult ulei de măsline, o anșoa aruncată în vârf și cam atât. Am apreciat totuși că doamna care ne-a servit ne-a cerut feedback și a insistat să fim sinceri, iar când am fost sinceri reacția a fost cât se poate de OK, spre deosebire de Bistro Corso unde la feeback-ul negativ asupra supei de ceapă oribilă au încercat să mă convingă că așa trebuie să fie. Asta a spălat 99% din rușine…

    Una peste alta, a fost frumos și cred că revin 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s