CHEZ MICHOU – sau cum mi-a dat Misu teapa

 
chez michou 2 Piata Unirii,nr.29, Cluj-Napoca  0364410222    
Pentru mine capitolul Chez Michou a inceput si s-a terminat in aceeasi zi, cu o inselatorie. Stiam de local, auzisem relativ de bine (ma rog, nu auzisem de rau) si eram curioasa sa vad ce au facut cu un fost restaurant comunist dintr-un hotel si mai comunist care si acum are sus pe acoperis o reclama luminoasa cu Melody Bar demna de un film de ( si cu) Geo Saizescu. Dar tot nu venea momentul potrivit, tot apareau alte tentatii, etc. Intre timp ma imprietenesc cu locanta pe Facebook si urmaresc zilnic niste postari dragute si optimiste si imi zic ca daca tot imi da chestia asta asa un vibe bun, atunci chiar e cazul sa imi iau inima din dinti. Si iata, intr-o dimineata uratica de inceput de primavara ( mai degraba sfarsit de iarna) deschid FB si “decat” vaz imediat o postare cu  tot cu poza care imi ridica instant glicemia si pofta de viata : Misu se lauda ca tocmai primise vin nou si ca atare, o sticla mare de Artisan Red – Aurelia Visinescu imi zambea stramb din ecran    (stramb la propriu, poza era pusa invers, dar eu iti pot recunoaste o sticla Aurelia Visinescu din toate pozitiile!!)   


 


Ma si gandesc cum am sa surprind jumatatea iesita istovita de la squash in respectiva seara, cu o invitatie fulger la un pahar (si o farfurie) la numitul Misu. Dar muiere precauta ce sunt ( si control freak)  ii scriu lui Misu inainte pe FB. Il intreb, vinul din imagine se serveste si la pahar? Misu raspunde prompt ca sigur ca da si mai zice o dragalasenie, poate doua, care in lumina evenimentelor ulterioare nici nu mai merita mentionate.  Zic si eu “decat atat!”, multumita de existenta unui plan coerent pentru acea seara, si imi vaz de servici linistita si de ora de sala de dupa. Imi dau intalnire cu reshpectivul direct la Misu, la locatie.

Acum ce sa zic eu de designul interior: sa ne intelegem, la mama acasa am avut camera mea si in camera mea am avut dintotdeauna fototapet pe  pereti. Mult timp am avut-o pe Alba ca Zapada si cei 7 pitici, un pattern care se repeta, evident obsesiv, deci am crescut inconjurata de cel putin 375 de pitici de panza. Si ce daca? Erau piticii mei. Toti!


Mai tarziu  am avut un  peisaj mare, montan, cu o moara de apa pe mijloc, cu rau,  cu brazi, cu tot tacamul. Si multe abtibilduri cu Michael Jackson si Jason Donovan care se itzeau care dupa moara, care dupa vreo stanca. Deci sunt obisnuita sa am poze pe pereti cand mananc. Practic aici vroiam sa ajung!!  Dar ceva din pozele de pe pereti la Misu m-au facut usor inconfortabila inca de la intrare. Macar de puneau si ei o moara si un munte, sau niste pitici. Imagini cu holuri de muzee? Pai ok, si ce servesc atunci la voi? Niste sandvisuri din poseta si o apa plata, calda? Eu asa sunt obisnuita sa mananc pe hol la muzee. Evident in fund, pe jos, cu picioarele incrucisate in pozitia “Lotus de dimineata in bataia brizei”.  Altfel cam pretentios si scrobit.
Chez Michou
Mi-a atras atentia mai repede zona de lounge din fata barului, asa, usor obscura, goala, si fara zgarie nori sau peisaje venetiene pe pereti,  deci linistita si primitoare. In zona de servit masa, lumina mare frate! Ma uit mai atent.  Totul e un ansamblu de spoturi mari si nemiloase, cu lumina alba extraterestra, pozitionata sa iti bata fix in 2 locuri: in chelie si in farfurie (sunt sigura ca rima nu a fost in intentia decoratorilor, dar rezultatul asta e).  Drept urmare, cand mai pui si mana pe cutit, ai, asa, un fior de chirurg, care iti trece pe sira spinarii. Brusc, privesti cu alti ochi, academici, de laborator, ceea ce se petrece in farfurie. Iti vine sa tai inimi si sa diseci creiere. Dupa care sa il spinteci pe comesean!
Lume apretata in jur, multi straini. Vine si momentul adevarului. Pe chelner il cunosc de undeva, din alte locatii probabil, ii zambesc si comand sigura pe mine un Pahar de Red Artisan Aurelia Visinescu (cred ca i-am facut si cu ochiul, complice!) Omul se uita la mine lovit cu leuca in cap. Puteam la fel de bine sa ii cer un pahar de ulei Castrol, bine racit. Zice “N-avem. Avem Davino la pahar” Eu zic “ Dom’le nu intelegi, am vorbit eu de dimineata cu Facebookul vostru si am vazut cu ochii mei o sticla din asta in POZA! da? si mi-a confirmat Facebookul vostru ca e ok si la pahar”. Si in timp ce tot repetam asta incepeam sa realizez ca sun ca o nebuna. Omul zice, sincer contrariat, “Nu m-ati inteles, nu e vorba ca nu avem acest vin la pahar, nu il avem deloc!!” Eu otzarata: “Cum n-aveti, n-auzi ca mi-a confirmat Facebookul vostru ca tocmai l-ati primit? Du-te si intreaba-l pe omul care scrie, sa scoata vinul, nu ma intereseaza!!” Practic, eu din ce in ce mai nebuna! Chelnerul era deja rosu la fata si sigur transpira deja pe noada: “Stiti, pe Facebook scrie un baiat de aici, in fine, nu conteaza, nu stiu daca e el chiar la curent cu ce primim si ce servim, nu stiu ce poza a pus.” Sa fac spume. Spotul isteric care imi batea din tavan intre ochi nu ma ajuta cu nimic, nici pe mine si nici pe chelner. Mi-a fost clar ca era compromisa seara si ca baiatul de pe facebook probabil bause (singur in buda, in pauza de pranz) sticla de Red Artisan, de urat si de-ntristare. 
Am avut ptr o clipa dorinta de-a ma ridica si pleca dar mi-am dat seama ca atat eu cat si jucatorul de squash am fi avut nevoie de-o masa calda. Cerem plouati meniul, ne uitam pe el si ne pleostim si mai tare. E ok ca nu e stufos meniul, dar parca nimic nu suna apetisant nici macar pe hartie. Ne hotaram intr-un final pe un piept de pui in crusta de mustar si ceva peste, nici nu mai stiu exact ce, si un pahar de vin din unicul sortiment Davino care se servea la pahar (evident, posircos, acrisor, slabut si parca indoit cu apa). Toata seara care a urmat eu nu am mai functionat corespunzator, pana si conversatiile de langa mine le auzeam parca de la mile distanta, imi era greu si sa scot 3 fraze legate. In mine colcaiau ingemanate dezamagirea cu furia, ura betivanului ademenit la birt cu un transport nou de vodka ruseasca. Ura de betivan care isi vanduse calul sa faca bani ptr respectiva vodka si venise pe jos de la 2 sate distanta numai ca sa afle ca totul fusese o gluma si de fapt la birt au doar bere, ca in fiecare seara. Nu  m-a impresionat nimic, pestele era teribil de sarat si plutea intr-o chestie gen supa – crema, ciudata combinatie, iar puiul era doar un pui  rumenit  pe un piure de mazare anost (acum sincer, piureul de mazare nu e nush ce mare jmekerie de facut, eu fac acasa unul demential si cu o mana legata la spate!) Pe scurt, nu stiam cum sa ne caram mai repede. 


De ce nu ne-a plăcut:

Nu vreau sa va mint, dar n-o fo binie! Pacat, cu un pic mai mult efort, alte corpuri de iluminat, niste vin la pahar de calitate si niste stickere cu Michael Jackson pe pereti chiar     s-ar putea face un business reusit. Parerea mea! Si musai alt bucatar!   
Din masina i-am scris cateva vorbe de sanatate baiatului cu Facebookul. A incercat sa dreaga busuiocul  cu ceva texte penibile de agatat in gara din Adjud: „Nu eram siguri daca sa introducem acest vin in meniu dar faptul ca ati venit pana aici pentru asta ne-a facut sa ne decidem, ne revansam data viitoare. Va asteptam!!”  Asta le-am scris si eu inapoi: sa ma astepte!!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s