DIN PARANG IN FAGARAS SAU DRUMUL CLATITELOR

Prolog : Che iashte clatita

Clatita iashte cel mai simplu si mai grozav desert de pe fata pamantului. Fascinanta prin simplitatea ei, gustoasa pana la Dumnezeu si o palma mai sus, daca….daca stii sa o faci cum trebuie. Eu sa am un restaurant traditionalo-international (struto-camila  intalnita din ce in ce mai des in peisajul turistic autohton) nu i-as da ca proba la angajare lui Pandele-bucatarul wannabe altceva decat sa faca niste clatite. Sincer, daca Pandele nu stie sa puna sare in clatita, sa o faca subtire si pufoasa in acelasi timp si perfect rumenita, prea putin m-ar mai interesa ca stie sa crocanteasca pieptul de rata sau sa faca reductie de portocale intr-un mod demn de stele Michelin.

 
Si asa a pornit traseul nostru initiatic intr-ale padurilor de foioase, conifere si clatite din care ne-am intors dezamagiti, iluminati, obositi, transpusi, incantati si satui deopotriva.
 

Pornit-am 3 din Cluj spre Sebes, cu darzenia caracteristica romanilor, chititi sa traversam muntii pe Transalpina si sa ne mai reculegem sub o umbra verde din cand in cand, ca sa sarbatorim ziua cea mai lunga din an cum se cuvine. Cam cu strangere de  inima, gandindu-ne ca si alte catralioane de romanasi au avut aceeasi strabatere, judecand dupa faptul ca nu am mai gasit cazare in Plaiul Foii cu 2 zile inainte de weekendul cu pricina. Plaiul Foii nefiind chiar cea mai cautata destinatie din zona Brasovului ( lucru pe care in nimicnicia noastra am contat si noi, anul acesta fara rezultatul scontat) ne imaginam deja ce hoarde de cotropitori trebuie sa fie pe sosele, in Bran, etc.

Drumul a fost nesperat de liber, iar din Sebes incolo, pe traseul ce precede Transalpina, de-a dreptul gol. Am mers incet, frumos, cu capul scos pe geam in stil catelesc, cu scos de limba si facut de poze la brazi. La toti brazii, de parca vedeam copaci prima oara in viata noastra. Deh, entuziasmul de inceput. Fiind cu statia, rarii “colegi” cu tirurile pline de busteni intalniti pe drum ne-au ghidat cu simt de raspundere pe serpentine. Primele impresii pe portiunea aceasta au fost ca “maiculita! Se taie ca in codru!!” E adevarat ca eram in codru, dar se taie frate copacii de parca suntem in Game of Thrones, pe principiul Winter is Coming!!! O iarna eterna pentru care trebuie sa te pregatesti temeinic si din timp.

Am oprit la 2 baraje si un lac, in zona Oasa. Aerul deja tare si racoros, cer senin si cu norisori din aia albi pe care ii iubeste orice fotograf amator, ca dau bine in pozele cu care o sa ii inroseasca de invidie pe vecini la intoarcere. Pe lacul Oasa o tablie anunta ca in cativa km gasesti cele mai bune clatite pe lespede din zona. De parca acolo era epicentrul clatitelor pe lespede si la sus numitii erau cele mai bune, ca era lespede veche, de pe vremea dacilor. Nu am vazut suflet de om pe multi km ce urmau sa vina, d-apai localuri cu clatite si lespezi. Dar ideea  de clatita se implantase deja undeva in coltul creierului, ca in Inception.
Pregatisem in stil maniacal, de acasa, la secunda, tot traseul. Urma sa ne oprim in Obarsia Lotrului la un restaurant faimos pentru pastravul cu mujdei si mamaliguta si apoi sa facem un detour pe langa lacul Vidra, pe drumul spre Voineasa, si sa o carmim pana in statiunea Vidra. Povestea statiunii Vidra  mi se pare fascinanta si tare mi-ar fi placut sa o vad : cum a prins-o revolutia “in the making” si cum a fost abandonata, cu hoteluri mastodont construite frumos pe deal cu priveliste la lac. La geamul lor flutura si acum perdele gaurite, asteptand niste turisti fantoma, care nu vor mai veni niciodata.
Dar cum socoteala de acasa nu are mai niciodata legatura cu realitatea, am descoperit la fata locului ca Obarsia Lotrului e de fapt o intersectie, nici poveste de mujdei si mamaligi si restaurante. O terasa puscata cu 3 mese de plastic rosu, puse in soare, si muzicuta cu iz de manele. Iar mai sus o cabanuta mai spalata, Cabana Bradul, spre care ne-am indreptat cu speranta inecatului si cu baluta de foame in  coltul gurii. Nici ei nu aveau pastravi si alte legende, dar au avut cea mai buna ciorbita din tot traseul, cu gust bun de tabara din copilarie, de mancarica facuta la cazan. Evident, cerem si clatite. Prima deziluzie: groase, nefacute, nesarate, dar parlite bine, ca soricul, pe afara, un accident de butelie ne-am zis noi. Pandele, bucatarul-wannabe din codru, stia ciorbita, dar nu stia clatite. Plus o dulceata de afine cam grosiera care ne-a ramas intre dinti de ne-am zambit ca niste vampiri pofticiosi pe tot tronsonul  urmator.
1002790_602702886431159_1774789041_n
Plecam spre Voineasa mai departe pe un drum asfaltat  de curand, ingust, dar frumos si scenic. La fel de scenic, dar mai putin frumos in momentul in care am parasit asfaltul si am cotit pe forestier spre statiunea Vidra. Moment solemn in care a si inceput grozav sa tune. Ne-am oprit langa lac intr-o zona cu vizibilitate buna, si am tras adanc in piept aer bun si tare. Se zice ca in zona Voineasa e cel mai curat aer din tara. Iar lacul are 1000 de hectare, deci e ditamai animalul. E frumos, cu brazi desi, care ajung pana jos pe mal, cu profile muntoase in zare. Am vazut la orizont si zona de statiune cu hotelul fantoma cocotat pe un delusor patronand lacul. “Decat” ca se innorase foarte tare. De fapt se chiar innegrise. Drumul devenea tot mai greu, hartoape, balti, pamant umed. Ca sa fie tot tacamul complet, a inceput sa dea cu grindina. Intai marunt, sfios, apoi cu oua de bibilica.
Ne-am panicat, recunosc! N-am stiut ce sa fac altceva decat ce ii vedeam pe parintii mei ca faceau in situatii de genul asta, in Dacia: mi-am proptit pumnul in parbriz si m-am concentrate (ca Thor) sa transmit prin pumnul de otel o rezistenta extra-terestra parbrizului. Cand grindina s-a transformat in capete de pisica, ne-am bagat sub un brad cu masina cu tot, sau cel putin am incercat. Moment in care ne-am dat seama, printr-o revelatie comuna si instantanee, ca statiunea Vidra este cel putin blestemata, si ca are o aura ne- ospitaliera care respinge orice intruziune din afara, de unde si abandonarea ei. Am facut si noi ca si statul roman: am intors masina (cu greu) si pe-aici ti-e drumul, inapoi. La 4 km mai incolo nu daduse nici un strop de ploaie si era senin. Blestem, I’m telling you.
De la Obarsia Lotrului incolo incepe peisajul cu adevarat frumos si spectaculos. La intrarea propriu zisa pe Transalpina ce sa vezi: soc  si groaza si ciorapi murdari!! O placa mare galbena te anunta ca drumul pe care tocmai vrei sa il ataci in tromba e un pic inchis circulatiei publice. Pai cum e inchis, ca doar il vezi in fata ta, si parca zaresti inca o masina mai in fata. Pai cum e inchis, ca ai niste prieteni care au fost acum 2 saptamani. Pai cum e inchis, cand uite!!! eu “decat” ce intru pe el si nici ca imi pasa!! Desigur, soseaua inca nu e 100% asfaltata ( dar e mai asfaltata decat multe altele din zona Curtea de Arges-Campulung, de exemplu, care sunt foarte deschise circulatiei, desi sunt doar o insiruire de cratere). Desigur, nu are nici un fel de parapeti, si desigur, nu e nici omologata. Cu alte cuvinte, you are on your own! Te ciocnesti, doamne fereste, cu magarul de Transalpina omniprezent pe sosea, asta e!! Ti-ai cautat-o cu mana ta, la intrare scria clar ca e interzis cu masina! Nu cu magarul! Te mai si da baciul in judecata ca ai stricat echilibrul firav al naturii intrand motorizat intr-un spatiu sacru, verde, si interzis.
Trecem cu masina  printre toate gruparile posibile si imposibile de vaci, oi, caini mioritici, magari si berbeci. Totul are un ritm aparte, nimeni nu se grabeste, oitele miros frumos a iarba si laptic, mioriticii sunt zbanghii si prietenosi, magarii sunt seriosi si pusi pe treaba (culmea!:)), ciobanii sunt lenti, bauti si zambitori. Mie mi-a placut! 421841_602700969764684_476855978_n

Drumul urca vertiginos si chiar e hard core. Inca sunt petece de zapada, iar iarba are o culoare verde-galben, stralucitoare. Soferul pare usor deranjat ca tre’ sa fie concentrat iar pasagerii striga, exact ca si clasa a 2-a in excursie : “uita-te in stangaaaa, nunu , acum uita-te in dreapta, uaaaiiii ai vazut chestia aia pe langa care am trecut? uita-te in spate!”  Sau mai rau, trebuie sa opreasca in tot felul de pozitii nefiresti  sa ma eu dau jos sa fac poze. Macar nu incurcam nici un fel de trafic, suntem numai noi cat vezi cu ochii. Si nici  nu e frig, e chiar placut, auzisem ca sus sunt vanturi chiar si in august, care spulbera BMWuri si magari deopotriva.  Povesti!!…

942334_602706743097440_164949555_n

Toti cainii de pe Transalpina pana la Ranca au avut si ei meniu de sarbatoare. Sandvisuri cu paine integrala, unt 80% grasime, emental si salam Zimbor, spre disperarea maker-ului, care mi-a pus interdictie pe desaga cu merinde.

Ne-am emotionat copilareste cand GPSul ne-a aratat altitudine 2 km. E destul de fabulos sus, in punctul cel mai inalt. Si lejer, te poti opri in liniste sa te umpli cu un pic de maretie. Un stand modest cu kurtos colac care nu strica peisajul, un ciobanesc sfios cu o ureche ciulita, una pleostita, multa liniste si un mic fior mistico-religios.

 

Dincolo e si mai spectaculos. Incepe o coborare deloc abrupta, molcoma, mai serpuiesti un pic prin vai stropite cu pete rosii de bujori de munte, mai urci un pic si intri in niste norisori fumurii rataciti. E ghini di tat! Cand incepi sa cobori mai abitir, deja se vede Ranca in departare: o aglomerare de acoperisuri pestrite, care nu prevesteau nimic bun.

Transalpina bate pe Van Damme, cu siguranta. Si pe Bruce Lee, si pe Transfagarasan.

La Ranca, alta poveste. Sa ne intelegem. Eu am diploma de Best Vacation Planner in the World, acasa pe perete, merita vazuta. O diploma muncita,  cu ani de experienta in spate si multe vacante reusite. Mi-am zis totusi sa nu se simta jumatatea mai buna scoasa complet din ecuatie si il las pe el de data asta sa caute si sa rezerve cazarea in Ranca, prima innoptare din traseu. Dupa indelungi cautari, imi spune victorios ca a rezolvat, a rezervat si chiar vorbit la telefon cu doamna Cristina de la Pensiunea Casa Cristina (oamenii la munte nu au prea multa imaginatie), si ca doamna a fost amabila si i-a dat toate datele despre locatie. Nu l-a pus pe ganduri ca era mult la iesirea din statiune, spre Novaci, si ca trebuia sa faci brusc la dreapta pe dupa o alta pensiune, practic prin gradina ei. Ma uit si eu pe internet, pe amfostacolo.ro,  vad niste poze pe site cu o priveliste decenta si zic ok, ce poate sa fie rau. Tot!!
 
In primul rand nu au cale de acces pana acolo. Cabana e la iesire, intr-adevar!  Solitara, pe un delut, unde nu  poti ajunge nici daca ai masina de offroad. Treceai printr-un santier, altii cu mai multi bani isi faceau pensiuni aproape de sosea. Trebuia sa treci prin mijlocul unor balastiere si a unor muncitori bronzati si fara dinti in gura, dupa care te-ai fi oprit oricum, cu o roata in aer, intr-o groapa mare plina de apa. Muncitorii faceau deja pariuri si isi dadeau cu parerea in gura mare daca o sa treaca orasenii sau nu. Sau daca ar trebui sa treaca sau nu. Am convenit intr-un final ca nu are rost sa riscam our-reasonably-priced-German car pentru asa ceva, avand in vedere ca trecusem pe langa o salba de pensiuni decente pe toata lungimea statiunii. Cu chiu cu vai, am facut cale intoarsa. Cand sa iesim in drumul asfaltat tzust! in fata masinii un betivan pus pe scandal, care ne inchide in nas o bariera (altfel deschisa cand am ajuns noi,  de unde si intrarea noastra prin efractie). Omul beat rau! Si rau el, asa, de la natura. In nadragi, si cu niste urme mari si albe, de bretele, pe pieptul bronzat. Striga la noi ca daca nu am vrut sa vorbim cu el nici nu mai iesim de acolo. Eu dau sa rationez cu betivanul.  El se enerveaza si mai tare. La care intervine jumatatea, asa barbateste, ca de la spirtas la spirtas, si ii spune  hotarat ca e ok sa ne lase sa iesim ca a vorbit el cu doamna Cristina. Cuvantul magic deci. Brusc bariera se deschide si noi iesim victoriosi la lumina. Pentru o secunda, trebuie sa recunosc, imi imaginasem deja o inclestare in noroi cu cerberul, in timp ce eu incercam sa fortez bariera cu bara din fata masinii, proaspat reparata.
 
In concluzie, doamna Cristina, manca-ti-as portocala ta, cum faci matale turism scumpa doamna daca nu ai drum?????? Definetely a no-no!
Usurati ca am ramas cu pantalonii nesfasiati, incepem sa ne uitam ca gaina cand vede uliul, dupa pensiuni, in stanga si in dreapta. Pe mine ma cam sfasiase la ficati cu frumusetea ei o pensiune din zona, terasata pe buza dealului, cu balcoane spre munte, cu foisor de lemn cu perdele de in albe, gen “ pa Kudos”, cu leagane si verdeata. Pensiunea Casa Ancutei. 4 stele frate, nici mai mult nici mai putin. Ne-am gandit un pic la costuri, recunosc, pe urma am zis sa facem o incercare. Sunam la telefon ca usa parea inchisa. Ne zice doamna ca e 150 ron camera pe noapte, indiferent daca dubla sau single, si ni s-a parut cam mult. Zic lasa, ca mai vedem in jur. Alaturi Pensiunea Nelu si Dragos. Sinistra, ca si numele, cu termopane si multa gresie.  Intram. Inauntru cald si deja o petrecere de manelisti incinsa la 5 dupa masa. Nici celelalte nu aratau  mai bine. Am pornit o divagatie in parcare despre ratiunea din spatele denumirii pensiunilor cu nume feminine aproape in exclusivitate. Pensiunea Nelu si Dragos statea in continuare in fata noastra, dovada vie de ce sa nu denumesti businessul tau la Hanul lui Cosmin, sau Casa lui Marcel.
943234_602703639764417_1357418913_n
Cand a venit domnisoara si ne-a deschis cabana si camerele, am crezut, pentru o secunda, ca am ajuns in rai. O curatenie si un confort contrastant cu Ranca in sine, care este o tiganie, dar asta e alta discutie. Descaltat obligatoriu la intrare dupa care primeai papuci de casa albi, de SPA, cu care aveai voie in incinta. Camere mari, bai superbe, cearceafuri albe de calitate, balcoane cu o deschidere ametitoare spre munti, mocheta moale pe jos, peste tot.  De vis. Fiind de vis, ne si culcam. Rapusi! Dormim ca valizele pana pe la 8, cand ne trezim la timp ptr apus. Si pentru a constientiza foamea. Intrebam daca avem posibilitatea de a servi masa la ei. Tanara domnisoara ne spune ca nu se poate servi a la carte (wow!) ci doar gratare, garnituri si la desert “decat clatite”. Decat clatite a sunat brusc dumnezeieste. Ne-am lasat pe mana lor si ne-am dus in foisor sa procesam apusul, unde am si mancat si ramas pana tarziu in noapte. Paream sa fim numai noi in pensiune, dar spre seara a mai aparut un cuplu. Am servit siropele de jneapan si bujori de munte (atunci culesi de pe Platoul Papusa), zmeurata si palinca locala, vin de casa, niste gratare cum rar ne-a fost dat  sa mancam, un piure bun si molcut, de pisici cum zic eu, si niste salate dementiale de varza si morcov ras, tavalite in marar proaspat tocat.
1010545_602702116431236_1930311543_n
Cu toti muntii aia numai pentru noi, in liniste dar totusi voie buna, si cu un spectacol ceresc de lumina, umbra si culoare, pana tarziu la 10. Toti cateii din Ranca isi dadusera intalnire la noi sub masa, unul mai simpatic decat celalalt. I-am omenit si pe ei cum se cuvine.Decat clatitele” au fost o dezamagire. Din nou fara sare     (se pare ca asta e cel mai greu lucru de inteles de catre Pandele, bucatarul-wannabe: ca trebuie musai cu sare) si cam groase, dar cu dulceata buna, din visine adevarate, acrisoare. Noroc cu zmeurata, ca am trecut repede peste deziluzia provocata.

10594_602705519764229_401429708_n
Am asimilat seara si apusul prin toti porii si ne-am si betivanit un pic, de ce sa nu recunosc! Asa ca pe la 10 jumate cand ne-a gonit racoarea ne-am dus atza la sala de pingpong. Si ne-am incins cum se cuvine pana tarziu in noapte. Jumatatea ne-a batut maiestuos, din poinier. Eu nu vedeam mingiutele (era lumina slaba hihihi hac!) si aveam si o gaura mare in paleta, deci nici n-a fost greu sa ne bata. Cand sa iesim sa mergem la culcare, iar ne-a vrajit aerul si silueta imensa si amenintatoare a muntelui, care parca inca se scalda intr-o lumina ce nu vroia sa mai plece. Asa ca am mai ramas la masa in foisor. Unde ni s-a adus prompt din partea casei un castron de capsuni din gradina Edenului (din alea usor salbaticute, cu iz de fragi, dulci si parfumate) si o portie de povesti si legende locale despre troiene de 5 m si grindina din Olimp si cate si mai cate. Si asa s-a incheiat cea mai lunga zi din an.
Am dormit din nou ca niste lemne, niste lemne cu burti umflate si satisfacute. Pensiunea este jos palaria! Iar statiunea nu ii face indeajuns de multa cinste! Ranca, strada Ioan Roibu nr 56; Telefon: 0745/309.055 0747/987.405 Cei doi tineri care o au in grija sunt absolut de nota 10, cu mult bun simt si foarte amabili. Ii recomand cu ochii inchisi oricui, oricand!! Una peste alta, seara petrecuta aici a fost cea mai reusita din toata excursia. Ne-am luat la revedere de la ei si de la liota de catei, a doua zi dimineata, dupa un mic dejun din desaga proprie dar cu cafele bune, servite de la pensiune.

1017097_602702299764551_1641613167_n

E frumos si traseul de coborare din Ranca inspre Novaci, alta vegetatie, alt relief, sosea foarte sinuoasa, cu asfalt bun, si, spre bucuria noastra, la fel de libera. Am trecut   prin sate marunte si verzi, cu denumiri “sudiste” haioase gen Ciupercenii de Otet, aaah, pardon de Oltet sau Berevoesti (infratiti probabil cu cei din Tuicavoesti de peste deal), cu case mandre si oameni asezati linistiti la porti. Drumul s-a stricat progresiv, din pacate, si nu a ajutat mult la mental nici ca am festelit-o frumos de tot in Ramnicu Valcea, unde colega Ioana de pe GPS habar nu avea de strazile si centurile noi, sau de cele vechi, inchise! Asa incat am vazut din Ramnic mai mult decat as fi dorit. Nu pot sa uit ca aveau palmieri in centru. Serios! Altfel cochetel si insorit orasul.

Noi i-am dat bice catre Curtea de Arges, unde am ajuns intr-un tarziu, pe o caldura infernala, si cam zdruncinati la cap. Cred ca nu am avut eu starea generala buna, propice pentru vizita la mormantul regilor si reginelor Romaniei. Am facut toate glumele proaste din Revista Rebus (sau de aiurea) despre Manole si Ana, iar in biserica am apreciat mai mult racoarea binecuvantata, decat ceea ce era de vazut. 

Mi s-a parut mica inauntru, inghesuita, mormintele la iesire in niste colturi intunecate, puteai foarte bine sa treci pe langa ele si sa nu le vezi. Multe coloane care ingusteaza si mai tare spatiul inauntru, pictate usor arabesco-maur, cu auriu si albastru. Mie si pe afara stilul de decorare  mi s-a parut usor oriental (imi cer scuze acum, daca asta va jigni teribil istoria Romaniei si pe aparatorii ei). Mi-a placut mult Evanghelia pictata de mana de catre Elisabeta. Paginile care se puteau vedea  erau ca dintr-o carte de basme romanesti, cu influente de mitologie nordica. Gradina mare si bine intretinuta, cu multe flori. Daca nu ar fi fost asa de calddddd………..poate mi-ar fi picat mai bine. 

Am plecat rapid spre un loc de adastare, asta dupa ce soferul, la fel de debusolat si el, a incercat hotarat sa intre pe contrasens pe o strada cu sens unic, desi copiloata ii repeta insistent ca “pe acolo nu ai voie!!!”

In Curtea de Arges alesesem pentru pranz un loc de care auzisem numai de bine, iar zona selecta de case noi dar de bun gust construite pe un deal, spre care urcam, nu putea decat sa confirme zvonurile.  Casa Domneasca este o vila frumoasa, plina de flori, racoroasa si primitoare, unde am bagat sub nas ciorbite decente dar nu la fel de bune ca cele din Obarsia Lotrului, si, in sfarsit, prima portie de clatite perfecte: frumos aurite, cu  “gaurele”, cum zic eu, subtiri si molcute, crocante usor pe margini, ca un vis de vara, calde, cu gem de visine de casa, dulce acrisor ca o doina de la munte.  Pandele, bucatarul-wannabe, in sfarsit a nimerit-o ca la carte. Ne-am racorit, cafelit, povestit si am hotarat de comun acord ca traseistului ii sta bine cu traseul si am  purces din nou la drum.

Dar despre asta, si multe altele (aici insert vocea Sandei Taranu), despre Pietra de Arges si minunea de la Holcim, despre eroii de la Mateias, despre culoarul Rucar Bran, despre ciobanescul de Berna de la Plaiul Foii si despre cetatea de la Rupea, si, nu in ultimul rand, despre clatite, intr-un episod viitor.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s