INFINITEA – CEAINĂRIA CU DISCHIS ŞI TAIFAS

Bucureşti
Str Doctor Grigore Romniceanu nr 7
DSC_4767

În Anno Domini 2013 s-a făcut că a venit la capitală vestitul taraf Depeche Mode, pe la mijloc de mai când îmboboceau florile. Prilej ca toată suflarea melomană crescută prin anii ’90 cu ciocate, tunsori penibile şi postere cu Dave Gahan slăbănog în perioada lui de glorie heroinomană să se strângă câtă frunză câtă iarbă ( cam 20 000 de fire de iarbă şi vreo 20 000 de frunze) în micul Paris.


Ocazia reclama clar 2 zile de petrecere în capitală, drept pentru care i-am şi alocat sus numită perioada, completată cu program de vizitare şi program de mâncare, ca acompaniament la mândră manifestare artistică. Am umblat mult, în bună noastră tradiţie de călătorie. Mi-a plăcut în Bucureşti că era cald şi mirosea a vară şi domniţele erau toate la friu-friu şi terasele erau în plină acţiune şi taxiurile erau ieftine. Şi mi-a mai plăcut în Parcul Carol (am aflat mai târziu că în dimineaţa respectivă Mr Martin Gooooreee îşi făcuse acolo joggingul matinal acompaniat de un bodyguard pe bicicletă – bag de seamă că e iute mulatrul!) şi mi-a plăcut şi că dacă urci câteva trepte pe obscura şi neştiută străduţă A.D.Xenopol din vecini intri într-un Bucureşti de mult uitat, Bucureştii lui Camil Petrescu şi Hortensia Papadat Bengescu. Un oraş încremenit în timp şi istorie cu case liniştite, îmbrăţişate de iederă deasă, cu pisici grase şi blânde, cu arhitectură istorică fermecătoare şi bătrâne tihnite în geam, Bucureştiul de demult, al tuturor  Ada, Aimee, Lenora sau Cella,  peste care s-a aşezat demult praful uitării.

DSC_4404   DSC_4485

Ca de fiecare dată mi-a plăcut şi Centrul Vechi, care are alt puls în timpul săptămânii la prânz, decât în weekend seara. Îmi place să urmăresc femeile de afaceri din capitală ieşite la o sălăţică lejeră în pauză de prânz, elegante, exuberante, cu casca de la telefon care nu părăseşte urechea nici măcar la final când se relaxează la un pahar de prosecco. Îmi place şi specia aia de pierde-vară diurni, în hăinuţele lor de in, obligatoriu monogramate cu cai şi călăreţi, care fumează opulent trabuc şi beau apă plată. Îmi plac şi hipsterii coloraţi, musai cu Converşi şi ochelari Clubmaster cu lentilă verde. 
Îmi plac şi corporatiştii şi corporatistele ciripitoare ca un stol vesel de rândunici, în cămăşile lor office întotdeauna albe. E o altă lume pe care poţi doar să o intuieşti la adevăratul ei ritm,  un angrenaj care nu se opreşte niciodată.
Nu mi-a plăcut Muzeul naţional de istorie, format din 2 camere din care una era îmbrăcată în catifea mov şi luminată ca un Bingo de cartier, chit că deasupra uşii scria Tezaurul României. Şi nici la Grădina Botanică, mi s-a părut o paragină incoerentă,  sinistră şi neîngrijită.
Dar mi-a plăcut teribil Cotroceniul cel moleşit, gol la ceas de prânz, umbrit de platani mari, cu case mândre şi impunătoare, Chow-Chow-i prietenoşi şi ceainării din File de Poveste. Ne-am oprit la prânz la o cafea specială, cu tot cu bucureşteancă noastră dragă care ne găzduieşte de fiecare dată ( aiurea, e ardeleancă toată ziua da’ ea nu şi nu, că batman, batman, i-a trebuit la capitală)
DSC_4732 DSC_4727
Ceainăria Infinitea este probabil cel mai dichisit loc pe care l-am văzut eu în Bucureşti, genul de loc în care e de ajuns să te duci o dată, ca să pleci cu 10 tabieturi boiereşti de care nu te-ai fi crezut niciodată în stare.
Casa este ca oricare alta din zonă, veche şi impozantă şi nu lasă să transpire nimic din magia interioară. Urci frumos la etajul 1, deschizi o uşă şi brruummm!!!! Eşti într-o lume de poveste, cu domniţe şi biblioteci de lemn masiv, cu sunet de muzică de flaut şi clinchet de porţelan fin, cu fotolii pufoase, înflorate, şi cu ciripit de păsări de dincolo de canaturile “învechite” ale geamurilor. Treci prin câteva camere rupte din Bucureştii interbelici şi ajungi în grădina din spate, răcoroasă ca o apă de munte primăvara, cu măsuţe de un turquoise fondant din care îţi vine să muşti. Personalul e tânăr şi hippie, amabil şi zâmbitor.
DSC_4773 DSC_4758
Îţi explică meniul şi brusc vrei de toate, şi siropel nush de care, şi suc natural (dada, ananas cu piersic, yes please) şi cafea organică din ceva ţară africană de care nici n-ai auzit, şi nush ce blend exotic de ceaiuri şi fursecuri (cât de boieresc sună cuvântul asta, fursec!! Ar trebui să îl folosim mai des!) şi cookies şi prăjiturele şi dulceţuri de trandafir şi de cireşe amare. Practic, cum spuneam, îţi trebuie TOT. “Aveţi nişte TOT proaspăt azi? Aduceţi-mi vă rog TOT”.


DSC_4746 DSC_4776


DSC_4771
De ce ne-a plăcut teribil:
Pentru că la Infinitea parcă şi timpul stă în loc. Până am gustat noi din TOT, mai că se făcuse seară. Ne-am lins degetele şi ne-am târât greoi de la locul nostru umbrit, ca să ne aruncăm înapoi în Bucureştiul încins şi haotic. Am lăsat în urmă o măsuţă împovărată de farfuriuţe de porţelan, letiere şi zaharniţe de cristal şi tacâmuri delicate, argintate. Nu, de ce să vă mint, nu aş mai fi plecat.
Daca mai venim:
Mnoh, ce întrebare 🙂
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s