CROISETTE – sau “Karma really is a bitch”

Piaţa Unirii nr 29
20150224_201234_Richtone(HDR)
Seara de Dragobete. Îmi zice Pârşul: “prin absurd, dacă aş vrea să te scot în oraş şi nu am avea rezervare, unde să mergem şi să fim siguri că şi chiar în seara asta  când toată lumea a ieșit în oraș  vom fi doar noi doi ?” Şi amândoi am zis în acelaşi timp: Croisette. Aceste cuvinte ne doare, desigur, dar aşa a şi fost. Ba nu, sunt rea. Mai erau două mese ocupate lângă noi. Nu, nu nouă, două!
Da, ştiu, vă e cunoscut tapetul din poză. E acelaşi din postul cu Chez Michou, restaurantul în care m-am dus cu buza arsă în miez de seară ca să realizez că am fost sedusă şi abandonată ca la carte.


Da, locul a închis porţile la un moment dat (ştiu, ce surpriză!) Da, locul a stat cu porţile închise vreo 2 ani. Şi da, cineva, la un moment dat l-a cumpărat, re- branduit şi re-deschis. Nu, nu a putut în ruptul capului să se despartă de fototapetul cu holul de muzeu în care nişte oameni stau şi se holbează la Bătălia de la Posada. Încă nu vă e foame? Mă mir, muzeele şi bătăliile sunt cunoscute pentru rolul lor de stimulare a apetitului.




Lăsând gluma la o parte, are locul ăsta un mojo prost, ceva de nedescris. Ai zice că mnoh, poziţie centrală, clădire istorică, trafic pedestru cât cuprinde, parcare mare în imediata proximitate, ar trebui să rupă. Ar merge şi să faci un restaurant cu stea Michelin sau măcar cu stea în frunte, că sigur merge.
4695710_20_y
Şi totuşi, se pare că în final, totul se reduce la karma. Ceva s-o fi întâmplat acolo, în anii 60, cineva a aruncat vreo afurisenie asupra clădirii, de nimic nu se leagă şi nimic nu iese bine în locaţia asta. Şi bietul Michou, a îndurat cât a îndurat, şi până la urmă şi-a dat obştescul sfârşit. Nici noul stăpân se pare că nu a avut energii mai bune. Un personaj altfel notoriu al Clujului, l-am văzut eu într-o iarnă cum umbla prin zăpadă cu cămaşa descheiată până la buric şi peruca de pe piept la vedere, cu un cojoc de voievod fluturând în vânt în urma lui, un cojoc lung, căptuşit cu blană de jder. Genul de apariţie care te face să exprimi cu gura căscată : “Uite-l pe Gelu, Glad şi Menumorut”. Dar se pare că, doar pentru că eşti un stomatolog bun, nu înseamnă că poţi fi şi un cârciumar de succes.
Cu toate că omul s-a străduit la început. Să tot fi fost câteva luni bune în care am fi putut trece cu vederea peste mirosul de locuinţa bântuită de fantome care te întâmpina în gang când intri, doar pentru că meniul era ALTCEVA iar mâncarea era chiar bună. Un profil oarecum pescăresc: saramură, borş de peste, mămăligă cu trufe, etc. O legendă urbană povestea cum într-o vară, s-a dus stomatologul cu cojoc în Deltă şi a vrăjit o bucătăreasă bătrână să îi dea reţete ancestrale de borş de pește, după care i-a luat minţile cu bani mulţi şi a adus-o pe sus la Cluj unde o ţine ascunsă într-o bucătărie mică şi o pune să facă saramuri dumnezeieşti pe bandă rulantă.
Pentru câteva luni am crezut că s-a rupt blestemul, cu ajutorul crapului de Dunăre proaspăt şi a mămăligii cu unt. Am mai mâncat şi o pară îmbătată la perfecţie în vin roşu cu anason, stelară. Şi celebrul desert Cappuccino, o ceşcuţă de cafea cu tot cu farfuriuţă, modelate din ciocolată ( încă o dată, dacă n-aţi reţinut, domnul e dentist; dacă vrea poate să modeleze şi o friptură de vacă folosind mulaje dentare), ceşcuţă umplută cu îngheţată cu aromă de cappucino. Am petrecut seri agreabile, multe, cu vin bun, mâncare bună şi servire discretă. Nu ne-a deranjat niciodată că era gol, atâta timp cât it used to be good quality. Not anymore.
20150224_201257_Richtone(HDR)croisette 1
Faptul că sâmbătă seară la 9 sunt doar 2 mese ocupate în local, în timp ce în orice restaurant din oraş nu ai unde să arunci un ac, trebuie totuşi să îţi dea de gândit. Şi voievodul s-a gândit, cu capul lui, ce să facă să aducă muşterii. Şi a făcut! A scos tot ce era bun şi diferit de pe meniu, şi a băgat platou ardelenesc, şniţel şi papanaşi ( and guess what?! localul e la fel de gol chiar şi aşa). De pe meniul defunct au mai rămas demne de o mică atenţie doar salata de vinete cu ou de prepeliţă, rulourile de dovlecel marinat cu brânză de capră şi desertul Cappuccino, deşi ciocolata belgiană advertoriată pe meniu e destul de someşeană în ultima vreme.
Aaa, şi a mai băgat voievodul stomatolog meniul zilei. Pârşul ar zice că oricum a fost cea mai deşteaptă mişcare pe care o puteau face, având în vedere blestemul de care povesteam mai sus şi care se ţine lipit de restaurant că marca de scrisoare. Şi că, de fapt, locul trăieşte din venitul generat de meniul zilei, în cele 2 ore de prânz, singurul moment  în care restaurantul este plin. Oricum, stay tunned, Pârşul vă va face în curând un tur al tuturor business lunch-urilor notabile din oraş, că dacă el nu le ştie, atunci nu ştiu cine.
Practic, aşa stau lucrurile. Fototapetul e la locul lui, reflectoarele pe chelie aşijderea, servirea modestă (cum ţi-o fi norocul, pentru că de fiecare dată este alt personal, fie stângace dar binevoitor, oldschool dar eficient sau prost şi indolent. De toate pentru toţi) Mâncarea nici seara nu trece de titulatura de “meniul zilei”. Am mâncat o “supă de găină cu fidea” în care se înghesuiau nişte spaghette mai late. Şi nişte copane pane de pui, cu sos de maioneză cu usturoi, la pipăratul preţ de 32 RON. În schimb, te servesc la pahar cu orice vin din cele la sticlă din meniu.
croisette
Aş putea să vă povestesc şi despre personajele care populează restaurantul după ora 9 seara, mai ales în weekend, personaje moştenite indubitabil împreună cu locaţia. Diverşi spirtasi homeless care încearcă să forţeze intrarea, clătinându-se, aceiaşi care veneau acolo şi acum 20 de ani, când era bar de striptease, sau diverse doamne de companie trecute bine de prima, a doua şi m-aş risca să zic chiar şi de a treia tinereţe, care fumează la bar şi dansează cu mânuţele în aer, să facă atmosferă, îmbrăcate în capot de casă cu imprimeu leopard şi pălăriuţă de fetru neagră cu dungă roşie, probabil aceleaşi care veneau şi acum 20 de ani, la servici, if you get my meaning. Dar o să ziceţi că sunt eu rea, şi că şi ei e oameni.
De ce trebuie voievodul să aducă preotul să facă sfeştanie în voievodat:
Pentru că nu te pui cu blestemul la români. Şi nici cu karma. Serios, deci nu te pui, pentru că toţi banii din lume, şi toţi designerii şi mămăiţele care gătesc borş de pește, şi toate oştirile din Middle Earth nu te scapă de ea. Nu văd cum locul ar mai putea să mai respire mult timp, cu toată gura de oxigen de la meniul zilei. În schimb ştiu eu un preot bun la Nușfalău care scoate dracii din orice, din tapet, din piatră seacă – poate ar trebui să încerce.
Dacă mai venim:
Numai după sfinţire!


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s