TENERIFE – THE ULTIMATE ISLAND

Vă zic sincer că eu nici acum nu sunt complet convinsă că Tenerife chiar există. Când sunt acolo mă gândesc tot timpul că sigur visez şi nu e nimic real, că n-are cum!! Când sunt aici mă gândesc cum să mai prizez cimbrişor doar-doar m-oi transporta înapoi, cumva, pe insula eternei primăveri. Vorbim de o insuliţă de dimensiunea judeţului Sălaj, pe care, la fiecare pahar de vin băut, nu pot decât să îmi doresc să îmi târăsc şi las ciolanele la bătrâneţe. Şi nici măcar nu glumesc. E paradisul bătrâneilor englezi, ăia fleşcăiţi şi pistruiaţi, veşnic jupuiţi pe umeri, pentru că, nici după 2 ani, pielea lor albă, ascunsă de ploi în The Shire, încă nu s-a obişnuit cu soarele adevărat de lângă Sahara.


Ăia pe care îi vezi schimbându-se de costumele ude pe plajă, în văzul lumii (mă rog, chinuindu-se cu o mână să ţină un prosop peste fund şi cu o mână să tragă nişte chiloţi tetra albi peste acelaşi fund) pentru ca după 30 de minute să îi vezi înfulecând fiecare câte un pui întreg, în restaurantele cu meniuri turistice. Aceeaşi pe care îi vezi apoi în fiecare seară în puburile de pe malul oceanului, îngurgitând cantităţi halucinante de bere, cântând cot la cot cu entertainerul localului, un Manchesterian la fel de obosit ca şi ei, căruia i s-a zis prin liceu că seamănă cu Elvis Presley şi care de atunci nu s-a mai putut privi altfel în oglindă. Vă jur că sunt cei mai fericiţi oameni pe care i-am văzut vreodată. Şi vă mai jur că mi-aş dori, la 60 de ani, să fiu şi eu cu genunchii înroşiţi de soare şi fumând pipă, pe plajă în El Medano, urmărind ultimele zmee la apus, cu o ciosvârtă de pui în mâna. Fără să mă îngrijorez dacă nepotul a luat bacalaureatul, dacă nu cumva mai curge caloriferul din dormitor (what is calorifer??), dacă mai e Paşcaniul zonă defavorizată, dacă mai fură urmaşii lui Udrea, dacă s-a terminat autostrada (una măcar, oricare ar fi ea) sau dacă a scăzut TVAul la pâine.
Nu ai cum să nu te îmbolnăveşti de sentimentul de pace pe care îl ai acolo, regăsindu-te departe de lumea dezlănţuită, în mijlocul apei mari, doar tu, cerul, un mango mic şi zemos ( din ăla cum n-ai să vezi vreodată la Kaufland) un pahar de prosecco şi un “cui” chipeş, dacă ai ştiut cum să te învârţi.
Dacă îţi place Nemo, poţi să faci snorkeling. Sau să te dai cu submarinul de sticlă. Sau să sari de pe corabia lui Captain Cook, în Masca Bay, golful piraţilor.
DSC_2101 (Copy 1)
Dacă îţi place muntele, “cocoaţă-te” ( vorba vine, ai telecabina de ultima generaţie) la 3500 de metri, pe Teide, the big motherfucker, unde aerul este rarefiat şi unde îţi vei jura că te vei lăsa de fumat.
teleferico  DSC_2575
Dacă îţi place road tripul, ia o maşină decentă cu 10 euro pe zi şi cu benzină cvasi-moca şi dă-i blană pe nişte şosele impecabile care urcă prin păduri de pini aromaţi până la 2600 de m. Sau fii şi mai motan, ia-ţi un bloody chopper.
clip_image008
Dacă ai fantazat vreodată cum e să te arunci în cap din cer, direct în apă, printre rechini, fă asta plonjând de la 30 de m în acvariul cu rechini blazaţi din Siam Park. Dacă ai vrut să vezi măcar pentru o zi cum e să fii Mazăre, fă kite-surfing în El Medano. Sau fă paragliding, spânzurat deasupra oceanului de o funie subţirică, mânuită de pe barcă de un italian o ţâră bătoc, rugându-te că dacă tot e să se rupă drăcovenia, să fie aşa puternice vânturile încât să te ducă măcar pe Gomera, insula vecină.
smeu  Untitled
Iar dacă ai “a premature deathwish”, fă bob diving într-o “motoscârţă” galbenă şi ruginită, cu nişte ruşi entuziaşti care datorită presiunii nu pot decât să îngaime la nesfârşit, cu un rânjet tâmp pe faţă, “Straşnic, straşnic!!” Nu uita să zâmbeşti prin hublou la poza subacvatică de grup.
Sau poate vrei să faci trekking într-un canion străvechi care arată ca în Avatar, coborând de la 1600 de metri până la mare, pe albia unui râu decedat prin cuaternar ( motiv să îţi foloseşti în sfârşit bocancii aduşi la suprataxă în cală).
baranc       DSC_9490
Sau, ştiu! Vrei cultură, îţi plac bărbaţii în colanţi brodaţi, bruneţi, transpiraţi, care îşi aruncă femeile dintr-o parte în alta a scenei, înjurându-le sau iubindu-le, că niciodată nu e foarte clar. Ai noroc, la Piramida din Arona (practic Casa de Cultură) ai să vezi cele mai grandioase spectacole de flamenco şi ai să auzi atâta Ole, încât odată ajuns în ţară, o să constaţi că ţi-a devenit tic verbal, de o să te auzi pe tine ovaţionând cu pasiune indiferent dacă vezi o găină călcată de maşină sau o reducere la H&M.
clip_image018
Sau poate vrei să vezi nişte actori desăvârşiţi, focile de la Loro Parque, într-o scenetă de zile mari, presărată cu trădări, suferinţe, iubiri, împăcări…ca-n viaţă!!
Sau poate vrei doar să stai cu burta la soare pe puntea unui catamaran plutind în derivă cu motoarele oprite, bând Pina colada din pahare de plastic, şi chicotindu-te de giumbuşlucurile delfinilor din jur, ieşiţi să îţi arate ce deştepţi sunt ei, exact aşa cum ţi-a explicat şi Sanda Ţăranu la Tele-enciclopedia când erai copil. Sau poate vrei să călăreşti pe dealuri, cu nişte căluţi cu simţul umorului and with a mind of their own (diii mârţoagă, nu pe-acolo!!!), într-o dimineaţă răcoroasă.
Sau fă o ilegalitate şi strecoară-te pe sub semnul pe care scrie mare: “PROŞTILOR nu treceţi mai departe pentru că cade petri” şi fă pe barba ta Barranco del Infierno, un fost canion care te duce printr-un peisaj de Machu Pichu până la o cascadă care se scaldă la bază într-un mic lac, în care poţi să şi înoţi dacă ţi-a plăcut dintotdeauna senzaţia de mătasea broaştei pe buca goală. Vei întâlni pe drum un fel de capre negre, doar că maro şi curioase, şi găinuşe sălbatice care îţi ies în cale ca nişte pisici cochete şi care aşteaptă să le mângâi sub cioc.
DSC_4480 mic            jungl
Dacă nu, atunci sigur o să vrei să faci shopping fără taxe în cele 4 etaje de Primark din Santa Cruz. Sau să te uiţi cu gura căscată la surferii nebuni, blonzi şi sigur australieni, din Puerto de la Cruz, din balconul tău de lemn sculptat, patrimoniu Unesco.
DSC_3211      DSC_9897
După care o să îţi vină brusc să dai o tură printre podgoriile din Orotava Valley, pe la muzeul Mierii, pe la fermele de banane sau pe la piscinele naturale din Garachico formate în ochiuri de lavă milenară.
Sau o să îţi iei pur şi simplu rucsacul şi lumea în spinare şi o să mergi la pas prin pădurile de dafin din parcul naţional Anaga, până o să sfârşeşti pe o limbă de pământ, mărginită de un far stingher, înconjurat de ape, uitându-te debusolat peste întinderea de valuri negre de la orizont, ca un Columb fără compas.
Şi după ce ai făcut toate astea, e foarte posibil să ţi se facă foame. Noh frate, şi aici se complică lucrurile. Se complică atât de poetic şi de frumos că nici nu ştiu de unde să încep. Ultima oară în Tenerife, am trăit o săptămâna întreagă exclusiv pe regim de cartofi canarioţi (în sare) şi peşti. Peşti fabuloşi, peşti ante diluvieni, peşti din legendele Olimpului, peşti de care nu ai auzit vreodată, aduşi la masă de către bucătarul asudat cu mâneci suflecate, într-un lighean de plastic alb, să îţi alegi tu după pofta inimii, pe ăla mai sprâncenat şi mai înspăimântător.
Mergeţi în zonele non turistice, în Candelaria cea frumos apărată dinspre mare de 14 statui de căpetenii locale, pentru cele mai bune inele de calamar proaspăt.
DSC_8634  prea galben

În Los Abrigos, în port, pentru cele mai bune sardine cu mojo rojo, atunci aruncate din năvod.
`ABRIGOS       DSC_9163

În La Caleta, pentru cele mai imense platouri cu fructe de mare, din care te privesc încruntaţi cei mai mustăcioşi şi gustoşi carcalaci din viaţa ta.
pesti
Şi în Benijo, pentru El Mirador, un restaurant mic de lemn, cu 2 mese pe terasă, departe în inima parcului naţional Anaga, după o oră de trekking pe creasta de lavă neagră suspendată deasupra oceanului înspumat, pentru cea mai bună caracatiţă în vin.
DSC_8818     DSC_8821
Matale nu vă place peştele? Nu e nici o problemă. Avem legendarul pui cu usturoi sau iepure canariot, la restaurantul Otelo, chiar cum intri pe Barranco del Infierno, 3 euro o porţie de nu o poţi duce. Avem faimoasele baby ribs la Tony Roma, fragede şi unse la fix cu ceva smecleu dulce acrişor, bune să lingi şi degetele englezului de la masa învecinată. În Sud, avem El Molino Blanco, din Adeje, un restaurant într-o grădină de vară cu mese aşezate sub copăcei împodobiţi cu felinare (yes, I am obsessed, thank you very much), cu paella şi raţă cu gem de afine cum le place unora.
Iar în Nord avem, să le dea Dumnezeu sănătate la călugării ăia care s-au cărat de acolo ca să se facă restaurant, El Monasterio, o fostă mânăstire convertită într-un complex de 5 restaurante răsfirate pe un deal plantat cu banane, cu o privelişte spre ocean şi munte care a făcut-o şi pe Maica Domnului să lăcrimeze discret în colţul ochilor (pe vremea când mai locuia acolo).
DSC_0024      DSC_0045
Meniu cu fripturi de vită aduse sub clopot de argint, cu pâine prăjită şi untură de raţă, cu legume scăldate în unt maître d’hotel, la nişte preţuri derizorii. Când vă ridicaţi de la masă, atenţie să nu călcaţi păunii care obişnuiesc să doarmă leneşi la ieşirea din restaurant. Şi atenţie la cocoşii care vin pervers de pe flancul stâng, să vi se uite pofticioşi în farfurie.
cock2      cock
Eu v-am zis că Tenerife nu există. See you there in 30 years, bitches!
plaja
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s