VALENCIA – CUM SĂ ÎŢI PETRECI O ZI ÎNTREAGĂ MÂNCÂND

Dacă și ție îți place să mănânci, ca și nouă, dacă și tu te-ai săturat de climatul temperat continental al României, mai ales în lunile de “primăvară”, dacă nici pe tine nu te deranjează major Wizzair-ul și compatrioții care călătoresc spre țara căpșunilor, dacă ai ceva bănuți puși deoparte pentru călătorii (poate lucrezi în IT) dar nici nu vrei să îi spargi pe toți la prima ieșire din țară de anul ăsta, îți voi demonstra în câțiva pași simpli de ce Valencia trebuie să fie următorul tău city break de martie-aprilie.

Clima: o încântare, mereu prietenoasă, însorită, cu aer de dimineață curat și sărat, cât să îți aducă aminte că ești aproape de mare.

Prețuri: modice, similare cu cele din țară, incomparabil mai bune dacă pui în balanță raportul preț-calitate.
Cazare: mai mult decât decentă, că n-ai venit să te uiți la televizor în cameră, toată ziua. Tarife de bun simț. Noi am stat la Hotel Villacarlos, arteră centrală, lângă metrou, la 10 min de mers pe jos de ariile de interes, cu 50 de euro pe noapte camera, mic dejun inclus, via booking.
Conexiune bună aeroport-oraș: 20 de euro taxiul până în centru, sau linia 5 de metrou, bilet special cu 5 euro de căciulă

Atracții:
1. O albie sănătoasă de râu, transformată în parc, grădină botanică, spațiu de plimbat căței , de biciclit și de alergat, loc de dormit pe iarbă după masa, loc de picnic, de stretching, yoga și tai-chi, de re-aliniat chakre, de meditație, de pictat, de citit, de fumat etnobotanice în scop medical, de scris memorii sau de căscat gura la oameni. Un proiect îndrăzneț, apărut în urma unei catastrofe naturale (sute de oameni morți și clădiri distruse prin anii ’60, pe bază de inundații de proporție) care a deviat râul malefic în afara orașului, și a redat albia comunității, de așa natură încât toți membrii ei să se bucure de ea în mod egal dar în feluri diferite. Podurile rămase, ce leagă cele 2 jumătăți de oraș, au un farmec deosebit, cum trec ele arcuite peste coroane de palmieri. Serios, grădinile Turia, acest plămân verde care traversează tot orașul de la un capăt la altul, pe urmele răposatului râu, preț de 9 km, sunt senzaționale și absolut unice în Europa.

2. Orașul științelor, sau Ciudad de las Artes y las Ciencias, pe numele lui complet, de buletin, punct principal de interes în cadrul Grădinilor Turia, este un ansamblu de clădiri futuriste ce adăpostește muzee, oceanograf, auditorium, sală de concerte, sală de spectacole. O megalomanie care era pe punctul de a falimenta orașul, dar care arată absolut de pe altă planetă. Dacă toată extravaganța vi se par cunoscută ca arhitectură, poate că e din cauză că a fost proiectată de același architect care a visat noaptea-n somn și Auditoriumul din Santa Cruz de Tenerife. Sau poate pentru că seamănă, ca linii, cu Opera din Sidney. Un proiect făcut pe sume fabuloase, pe care valencienii nu îl iubesc, și nici nu-l folosesc, ca și metroul de altfel. Dar care vouă o să vă placă maxim pentru că ies niște poze demente din toate unghiurile și pe orice fel de vreme.

3.Oamenii: cei mai relaxați și mai “I am minding my own business” oameni pe care i-am întâlnit vreodată; își fac sportul cu o disciplină pe care numai în Tel Aviv am mai văzut-o, râd mult, vorbesc tare, zâmbesc tot timpul, mănâncă și beau cu simț de răspundere, sunt mândri și frumoși, o frumusețe aparte, creolă, cu trăsături puternic mediteraneene. Bătrânii sunt eleganți și îngrijiți, într-un stil ce dezvăluie un respect de sine pe care l-aș dori și generațiilor de bunici din România. Au o demnitate coafată desuet și parfumată cu colonie bună, absolut fermecătoare.

4. Arhitectura orașului: nu mi-am putut stăpâni sentimentul că probabil, într-o lume ideală, așa ar trebui să arate Cuba. Profund catolică, ceea ce răzbate din puzderia de locașuri de cult, răspândită peste tot în oraș, dar mai ales din privirea și fervoarea locuitorilor, strânși în fiecare weekend la vreo fiesta locală (fieste care apar mai frecvent decât tunetele într-o furtună de vară). O Cuba profund colonială, lucru vizibil în densitatea de palmieri pe metrul pătrat, în piațete șarmante din care răzbate sunetul unei melodii ce jelește pasiuni uitate, în clădirile cu fațade meșteșugite, gândite și realizate cu un drag pentru frumos aproape palpabil. Per ansamblu, un feeling tropical, lejer și de un exotism straniu. De mare angajament sunt parcurile cu copaci seculari, de forma unor broccoli gigantici, cu trunchiuri pe care abia le-ar cuprinde cu brațele 10 tractoriști vânjoși. Și bulevardele largi, străjuite de magazine cochete, de băncuțe sculptate, de palmieri înalți, de zone pentru căței și de piste de bicicletă.

DSC_3357_resize

5. Mâncarea: orașul de obârșie a paellei, nu o să gustați nicăieri în Spania o varietate mai mare sau mai gustoasă de paella. Oraș port, o să fiți asaltați la orice oprire întru adăstare, de carcalaci mustăcioși și de nevertebrate înspăimântătoare, atunci aduse în năvod. Și doar aici o să sorbiți din formula secretă, dar dătătoare de tinerețe veșnică, a Apei de Valencia, pe care sunt dispusă să vi-o dezvălui în premieră.

O să vă îndrum să petreceți o zi întreagă în Valencia, mâncând și vizitând un oraș pe care altfel nimic nu l–ar recomanda ca pe un must-do în cariera voastră de turist. Dar pe care îl veți iubi din prima clipă, necondiționat.

Ora 9 – Mic dejunul campionilor. Mercado Central
Trezirea la 8 !! Nu vă panicați, Valencia e cu o oră în urma noastră, deci dacă te trezești la 9 ești deja boier în vacanță. Spălați-vă pe ochi și musai dați-vă cu crema cu SPF, soarele pare domol dar arde tare, mai ales pe zona frunții și mai ales dacă vii de la 15 grade. Nu de altceva, dar să nu pățiți ca noi, să vă întoarceți jupuiți pe frumusețe, mai ales dacă din asta vă câștigați existența.

Ne trezim devreme pentru că astăzi mergem la piață. Treaba voastră unde stați și cum ajungeți, dar pe la 9 fără ceva cel târziu trebuie să fiți în față la Mercato central. Nu ne grăbim, și încă nu intrăm în piață, ci ne așezăm frumos la o măsuță pe trotuar, în fața ei, admiram arhitectura art nouveau și cerem câteva farfurioare cu ce-a prins pescarul în dimineața respectivă. Neapărat cu un pahar de vin alb, brumat, pe post de fresh de struguri. Sunt câteva bodegute înșiruite respectuos în fața Pieței, care sfârâie langustine de pe la 7 dimineața, so don’t be shy. Nu e musai să vorbești limba, poți să arăți cu mâna și cu ochii bulbucați de poftă, către platourile de carcalaci proaspeți, și apoi să faci gestul internațional al bețivanului profesionist, cu capul dat pe spate, sorbind din deshtu’ mare. Vor ști exact ce să vă aducă. Ieftin ca braga, too.

DSC_4688_resize

DSC_4696_resize
După ce v-ați pus burta la cale, n-aveți decât să vă aventurați în hala centrală a pieței, unde vă veți pierde printre bulane de porc afumat, roți de cașcaval maturat, trunchiuri de ton proaspăt feliate, raci pe gheață, scoici, mormoloci, crabi, creveți și ce Satană mai trăiește în ocean. O să le vedeți pe toate acolo. Great place for people spotting, too.

Ora 11- gustarea de la Horchateria de Santa Catalina
Sunteți deja în centru, în Plaza de la Reina. Nu are rost să intrați în catedrala cea mare și să dați 5 euro să vedeți Sfântul Graal, pentru că sunt convinsă că oricum nu e ăla original, asta în caz că chiar a existat unul. În plus e o poză mare cu el chiar pe fațada catedralei și n-am venit atâta amar de drum să ne închinăm la moaște, că o avem și noi pe Paraschieva noastră, care-i mai tare. Din imagine, pare să fie ceva piesă de artă frumos meșteșugită, că se știe că sărăntocii ăia de apostoli ai lui Isus foloseau numai pocale de colecție.

Așa că îndreptăți-vă pașii spre Horchateria de Santa Catalina, adevăratul Holy Grail din oraș. E unul din cele mai vechi stabilimente din Valencia, și absolut drăgălaș decorat înăuntru. Acum, cum să vă explic eu de fapt ce e o horchatarie. Dacă spaniolii ar fi avut bragă, ar fi vândut-o la Brăgărie. Neavând, și-au făcut horchata, o băutură albă de consistența varului gros, care se servește dulce și rece, și care te răcorește mai bine decât un alizeu în plete. Pe care, evident, o vând în cadru organizat, la Horchaterie. Horchata se servește întotdeauna cu un farton, și da, începând din momentul ăsta și până vă spun eu, puteți să râdeți și să faceți cele mai grosiere glume despre farton. Că așa am făcut și noi. Am făcut atâtea glume, că a devenit expresie consacrată: fartonul ăla de coleg, fartonul ăla de autobus, fartonul ăla de serial.

Fartonul, săracul, e de fapt un biet corn pudrat și nimic mai mult. Nici el nici horchata nu au nimic special, deși horchata într-adevăr te răcorește în mod miraculos, lucru pe care îl realizezi abia după ce ieși înapoi în soare. Și mai e și făcută din căprișor. No shit! Scrie pe Wikipedia. Dacă a văzut vreodată cineva un căprișor sau știe unde crește, să îmi spună și mie. Iar când spui horchata e musai să hărăi tare din fundul pieptului, de parcă imediat urmează să îi scuipi între uăchi pe toți comesenii. Asta dacă vrei să suni autentic.

Drinking tip: ușurel cu horchata la ceas de seară că cică mai are și alte calități. Nici nu ne urcasem bine în taxiul care ne ducea de la aeroport la hotel, în prima zi, că șoferul, într-o formă de zile mari și distrandu-se singur de ce inepții spunea, deja ne povestise de ce vin cuplurile la Valencia, și ce beneficii au femeile de la horchata, dacă o beau bărbații. Cică nu mai ieși din camera de hotel. Pe cale de consecință, Mitruț a avut voie doar un pahar, la prânz, nu de altceva dar era păcat de așa oraș frumos.

Ora 14 – Paella + Sangria = Love la malul marii
După ce ai băut horachata cu moderație, ca să nu te apuce năbădăile prin toaleta localului, te întorci înapoi în piața centrală și îți iei bilet la busul touristic de tip hop-on/hop-off, ca să te duci la mare. Plaja în Valencia nu e ca în Barcelona, unde cobori din bloc, în șlapi și capot de casă, și în 10 minute ești la mare. E departe de centrul orașului și până acolo treci printr-o zonă mai puțin turistică și mai degrabă destinată localnicilor. Are farmecul ei dar nu are de ce să te rețină din drumul tău de călător chitit să ajungă la apa cea mare.

Busurile turistice sunt vechi și troncănitoare, te zguduie din toate încheieturile, fornăie din rărunchi la toate stopurile de zici că acum își dau duhul, și în general îți oferă la pachet o distracție pe cinste. Te simți parcă iar copil, mergând cu personalul în Vamă, tu fiind din Satu Mare. Înăuntru, au banchete cu catifea roșie, roasă de vreme, și măsuțe de lemn, iar sus au banchete tari și incomode, prin care simți fiecare frână. Și tot sus în bus o să vă aduceți aminte să îmi mulțumiți că am insistat să vă dați cu SPF la 8 dimineața, printre înjurături. Noi sus, la open air, ne-am căptușit eu cu un nas roșu-rac, de acoolic, iar Mitruț cu un decolteu sexy, în V, de care n-a mai scăpat tot anul.

Malvarossa este un monstru de plajă. Lată și lungă cât vezi cu ochii, curată, minimalist amenajată, cu nisip moale și blând, cu apă domoală. Cartierul pescăresc de lângă, El Cabanyal, până nu demult zonă rău famată, a fost “curățat” și amenajat cu ocazia celui de-al doilea motiv ptr care era să falimenteze Valencia, Cupa Americii la yachting. Prilej cu care toată zona portului a fost puțulită, spoită, epurată și dată cu ruj pe niște sume fabuloase, care au servit doar o vară, într-o seară, vorba cântecului. Toată partea de port destinată Cupei Americii încă se mai poate vizita, ca un muzeu în aer liber, cu toate clădirile și docurile și punctele de observație noi-nouțe dar părăsite ca într-un film post apocaliptic. Trebuie să vezi ca să crezi!
DSC_4248_resize
Acum cartierul pescăresc este vopsit frumos și cubanez, încremenit la ceas de prânz într-o liniște picturală, ca o ilustrată veche. Faleza e mărginită de hoteluri de lux și de restaurante cu iz local. După ce v-ați muiat picioarele în mare, sau, după caz și voinicie, chiar ați făcut o baie, e timpul să ne retragem să și înfulecăm ceva.

DSC_4244_resize

La Pepica e cel mai faimos stabiliment de pe plajă, locul unde cică și Hemingway mDSC_4336_resizeai adăsta din când în când la o vodka și-o paella. Poate e nevoie să aștepți un pic până se eliberează un colț, dar nu te da bătut, ai ajuns la Mecca paellei. Când în sfârșit îți primești măsuța ta, pe terasa umbrită, cu vedere la mare, și ți se pune în față și-o carafă de sangria rece, poți să fii convins că timpul s-a oprit un pic în loc. Luați-vă o paella cu fructe de mare, sau cu iepure și mazăre, o specialitate valenciană, și nu uitați că porția e de 2 persoane minim, și se servește într- o tigaie uriașă, mare cât colacul de salvare.

La capitolul mariajului de success dintre paella și sangria, spaniolii nu sunt așa fițoși ca italienii, care te și troznesc după ceafă cu frapiera dacă le ceri pizza cu cappuccino. Deci molfăie liniștit și ajută paella pe gât, fără jenă, cu o carafă, două, de sangria. Dacă totuși ceri paella seara, s-ar putea ca spaniolul care te servește să își facă cruce cu limba în gură, dar tot îți va aduce un orez bun și un vin cu portocale bine răcit. Înăuntru e decorat frumos, marin, cu ceramică alb-albastră. Undeva pe perete o să vedeți și autograful regelui Juan Carlos. The place is always hustling and bustling.

Ora 17 – Gustarea alcoolică de după masă
Deși ai plecat de pe plajă pe trei cărări, iar ride-ul cu busul turistic înapoi spre centrul vechi te face să te “revergorezi” și mai tare, odată ajuns între clădirile istorice și încinse din oraș parcă ți-e sete iar. Cum la horchata ai interzis, te pierzi pe străduțele din El Carmen, pline de graffiti și oameni care cânta sau vând baloane și te așezi la o terasă în Plaza del Negrito, să îți odihnești ciolanele, că a fost o zi lungă. Acum e momentul să tai răul de la rădăcină și să comanzi cafea.Sau mai bine, o Agua de Valencia.

Unul din cele mai bine păstrate secrete din oraș, umblă vorba că rețetele, vechi de sute de ani, diferă oricum de la restaurant la restaurant. Un must drink al oricărei excursii în Valencia, apa ce îi poartă numele este îmbibată în mod fericit în alcool, și pot să vă enumăr în premieră câteva ingrediente, care vă vor face verile de acasă mai suportabile: șampanie, suc de portocale, gin, gheata, Cointreau. Abia după 2 pahare din această fântână a tinereții fără bătrânețe, seara poate să înceapă.

Ora 19 – Aperitivo și flamenco
Pe la 6 și ceva deja e momentul să cotiți spre Barrio del Carmen, pentru un aperitivo cu surprize. Un obicei italienesc demn de toată stima, aperitivo a fost adoptat cu circumspecție de spanioli. Cu toate acestea, găsești localuri care, pentru prețul unei băuturi alcoolice, te cadorisesc din partea casei cu tot felul de tapasuri yummy.

Așa e și Café del Duende, către care vă îndreptați acum în pas alert. Doar că aici, pentru 8 euro, primești pe lângă băutură, chipsuri, chorizo și manchengo, un spectacol de flamenco as authentic as it gets. Într-o cafenea cu localnici, cu atmosferă latină, unde pentru o oră, printre mese, niște gitani turbați îți vor oferi cea mai sinceră și palpabilă emoție pe care ai simțit-o în ultima vreme. Așa de intensă că ți se ridică părul pe mâna, pe ceafă și în nas. Fără glumă, este atât de “crud”, de frust, de pasional și de autentic ce se întâmplă acolo, încât, dacă mai ești și femeie slabă de înger ca mine, sigur o să scapi două lacrimi în paharul cu vino tinto.

con Manuel Serena

Programul spectacolelor de la cafenea este afișat săptămânal pe site, poți să vezi în seara ta cine dansează și cine bagă voce. Noi am prins cel mai bun tânguitor din jumătatea de nord e emisferei, care ne-a făcut să simțim toată drama lui de gitan pribeag, și 2 dansatori de excepție, oameni normali, ca mine și ca tine, doar că fără articulații la șold și făcuți din pasiune pură. Showul începe la 7 dar dacă vreți să prindeți mesele din față, să te stuchie tânguitorul în ochi când îți strigă cât te-a iubit, atunci e bine să veniți de pe la 7 fără 20. Și atacați manchengo-ul, că ăla se termină primul.

Ora 21:30 – Dinner with oysters all you can eat
Ai ieșit de la flamenco praf. Te-au luat ăia și te-au rupt și te-au lipit la loc, bucăți, și apoi te-au sfâșiat iar. Nu e de mirare că și foamea pe care o simți acum este la fel de sfâșietoare. Ce-ai zice dacă ți-aș spune că există un loc în Valencia, unde poți mânca stridii pe săturate, cu 10 euro. Așa-i că mi-ai mulțumi și mi-ai aduce și mie un souvenir? Bun, deci când ați terminat de gudurat ca labradoru’ la friptură, luați-o la pas spre Grădinile Turia să le vedeți și noaptea, că merită, admirați și Orașul științei ( luminat modest că nu mai au buget de reflectoare pentru următorii 5 ani), treceți prin Plaza d’Europa și îndreptăți-vă spre oraș, cu spatele la Grădini, pe Carrer del Dr Manuel Candela. Opriți-vă pe stânga, la ușa deschisă larg cu beculețe care clipocesc: știu că deasupra locației scrie Chinese all you can eat, dar nu vă dezumflați, nu vă dați ochii peste cap, ci pășiți cu încredere.

DSC12322

E plin de localnici, deci știu ei ce știu. Pe lângă vitrinele fără număr, pline ochi de mâncarea specifică all you can eat-urilor chinezești, o să găsiți pe centru un “raion” întreg dedicat tuturor nenorocirilor cu mustăți din mările și oceanele lumii. E ca un atlas cu poze. Creveți mici, mari și mijlocii (ca și IMMurile românești), sepie, caracatiță, scoici de toate soiurile, langustine, calamari. Ți-i alegi singur pe aia care au ochii mai albaștri și-i duci la Shiao Zyi, care abia așteaptă să azvârle ceva pe plita aia încinsă. Până îi perpelește el, pune mâna și umple 2, poate chiar 3 farfurii cu stridii, din alea care în Paris se vând cu 10 euro 3 bucăți, așează-te la masă, închide ochii, mulțumește-i Domnului (și mie) și soarbe încet dar sigur. Nu înghiți imediat, ca țăranul, ci ține un pic molusca în gură, cât să îți simți corpul invadat de toată sarea și răcoarea mării (și de toate amintirile tale din Eforie) și apoi dă-i drumul încet pe gâtlej. Now repeat!

Când te-ai ridicat de la masă e deja 12 noaptea, deci repede la culcuș, pentru că guess what!! A fost doar prima zi în Valencia. Din fericire pentru tine, mâine o iei de la capăt.

TRAVEL BONUS: graffiti and fiesta!
Tot centrul orașului este pictat în cele mai vibrante culori și în cele mai neașteptate și amuzante grafittiuri. Făcute la mare meserie. Noi nu am știut detaliul ăsta și a fost ca un bonus surprinzător, care a condimentat oportun portofoliul de poze.

Iar dacă mai ai și norocul să nimerești în plină fiesta locală, ești în raiul fotografului amator. Noi am prins parada familiilor vechi din oraș, îmbrăcate în port tradițional, și am rămas cu atâtea fizionomii puternice pe retină să îmi ajungă pentru o viață.

See you in Balenthia!!!

Scris de Claudia Preda

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Christina spune:

    Pai eu mai mult LOVE decat atat nici nu pot sa dau ca ai dac cu blogul in orasul batrinetii mele! À les, nu asa, la ochi! va pup si mersiiii
    Cri

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s