De ce nu ne place La Tribunal a.k.a OSTERIA DEL BUON VINO

Textul de mai jos este un pamflet şi nu prea. Oricum trebuie tratat ca atare.

Să mănânci la Tribunal e ca şi cum te-ai duce la întâlnire cu noua ta prietenă. Doar că întâlnirea ar avea loc la ea acasă, în “sufragerie”, stând pe scaune, la masă. Iar tatăl ei te-ar privi din fotoliu. Mamă-să ar veni din când în când să te întrebe ce doreşti să mănânci. “Avem sandviciuri, hamburgeri, fripturi şi platouri de brânzeturi”. Până să raspunzi, ea te-ar întreba şi mai insistentă, cu privire sfredelitoare: “Nu vrei un platou de brânzeturi? Este foarte potrivit pentru amândoi”. Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta, nu ai nici o scăpare – tatăl fetei oricum te priveşte atent de sub ochelari.

Cam ăsta este filmul experienţei de la Tribunal (actualmente Osteria del Buon Vino) dacă te duci  sâmbătă seara şi eşti cam singurul client pentru următoarele 40 de minute, iar personalul bistroului depăşeşte bine la număr clientela. Practic oamenii ăia se plictiseau de moarte până să vii tu, iar acum o să ai parte de toată atenţia lor. Ştiu că ai zice că este o situaţie ideală, să te simţi răsfăţat ca un şeic, da! Dar problema e că, fiind singurul client, eşti responsabil să le susţii financiar toată truda. Iar tu nu eşti un şeic.


Dar ai vrea ca lumea să creadă că eşti, aşa că accepţi mărinimos oferta platoului mixt. Descris ca fiind compus din “brânzeturi nobile, mezeluri italiene fine, măsline şi mini-baghetă proaspătă”, este, de departe, cel mai scump aperitiv de pe meniu şi, probabil, al doilea ca preţ după fripturile de vită. Te uiţi cu coada ochiului la domnul judecător, pardon, la domnul patron de Tribunal, să vezi dacă l-ai mulţumit cu alegerea făcută, dar el ridică exigent din sprânceană. Eventual eşti doar pe punctul de a-l mulţumi, dar încă n-ai scăpat, probabil va trebui să mai plusezi cu ceva şi la “felul doi”.

 

E o linişte de se aude fiecare filă din ziarul răsfoit de domnul patron. Profiţi un moment ca să îl studiezi puţin: după două secunde constaţi că are carisma unui croitor finlandez. Ştii că e genul acela de om care a făcut bani în viaţă dintr-un domeniu care nu a avut darul de a-l face cel mai popular om din bloc.  Acum că poate să îşi împlinească visul, acum gata!! Vrea să devină cârciumar!! Să îi calce oamenii pragul, cu veselie, cu ochii scurşi după rafturile babane de vin, pentru ca după un timp, abţiguiţi puţin de aburii alcoolui, să îi petreacă braţul pe după cap şi să i se adreseze cu apelativul: prietene. Dar e sâmbătă seară, localul este gol şi tu ai venit cu maşina, deci nu o să îi zici “prietene” prea curând.

 

Platoul e modest, conţine nişte felii de chestii neaoşe, pe post de mortadella, şi nişte brânză maturată cu gust incert, departe de a semăna cu vreo delicatesă recognoscibilă. Conţine şi nişte felii de prosciuto ok, dar toate legumele alea gustoase care fac dintr-un platou sec un antipasto delicios lipsesc, pentru că e greu să înţelegi cum să faci un antipasto dacă nu ai fost până în Italia. Să povestim prea mult de platoul de la Tribunal ar însemna să irosim timpul tuturor. De fapt, mie mi-au irosit şi banii, aşa că am de gând să mai bat un cui în frontispiciul justiţiei mâncării: aveau bucăţi de brânză bună în galantare, dar nu s-au obosit să o taie pentru platoul de brânzeturi, probabil o ţineau pentru vreun judecător de la curtea supremă.

Pentru că pe vremea aceea lucram asiduu, sub acoperire, la o investigaţie despre calitatea burgerilor clujeni, mi-a fost „fireşte” să comand susnumitul preparat. Greu de crezut că cineva atât de ambiţios poate să dea greş cu un burger în atâtea moduri. Aceşti domni au reuşit!! E destul de posibil să nu mai fi mâncat un burger în vieţile domniilor lor, deci practic au fost nevoiţi să îl inventeze.
image

 

Am ataşat o schiţă, că poate e mai simplu de înţeles. Evident, carnea nu avea gust, nu era condimentată şi nu avea grăsime adăugată, vitală pentru acest „preparat”. Frunzucile de salată puse separat şi nişte sosuri mai modeste decât Maica Tereza, cu gust de comerţ en-gros, nu ajutau la nimic.
Atmosfera nu părea că se va relaxa, sau anima, prea curând, aşa că te gândeşti serios să laşi baltă şi fata şi idila şi să o ştergi cât de repede, pe geam, pe burlan, pe unde se poate, până nu se prinde taică-su, să vină după tine să te întrebe pe când nunta.

Pentru mine,  nu este un loc în care să revii cu plăcere. De nici un fel.

Anunțuri

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Cosmina Boboc spune:

    Postul asta mi-a facut dimineata! Abia v-am descoperit, dar tare mult imi placeti. Keep up the good work.

    Apreciază

  2. AlaCluj spune:

    Hehe, mulțămim !

    Apreciază

  3. Daniela spune:

    Tare, si la cat mai multe posturi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s