ANDALUZIA: JEREZ DE LA FRONTERA

Iunie 2016

Am ajuns în Jerez de la Frontera în căutare de Sherry autentic și flamenco pur, but boy, were we in for so much more than that!!!!! Am găsit un orășel parcă desprins din cărți poștale vechi, ce ar fi putut la fel de bine să fie orice alt loc încremenit între secole, din America de Sud.

Animat de bătrâni parfumați, coafați, la 4 ace, care se vânzolesc prin târg cu o vioiciune surprinzătoare, mult după prânz, în arșița amiezii.  Fumează trabuc pe terase și beau cafele mari cu lapte și se ceartă în piețe pe câte o legătură de melci.

Orașul în care există una din cele mai vechi școli de călărie din Europa. Căluții sunt adorabili și pot fi vizitați. Fac un show mai frumos decât lipițanii din Viena.

Orașul care adăpostește ultima catedrală gotică ridicată pe teritoriul Spaniei, și măiculiță, ce catedrală!!!

O cetate maură amorțită în dogoarea amiezii, reconfortant de semeață în solitudinea ei.

IMG_2825

O bucătărie cu delicioase influențe orientale. Străduțe înguste și întortocheate. Piațete umbrite de platani. Barulete autentice populate de localnici, unde totul costă 1-2 euro: vinuri locale, brânză din munți, chorizo extra spicy. Jerezenii sunt mândri de moștenirea lor gastronomică și abia așteaptă să îți facă o degustare de vinuri Sherry, să îți explice fiecare soi în parte sau să te îndrume spre cea mai apropiată bodegă de vizitat. Exact locul în care să faci gluma cu „șeri tu, că mie mi-i rușîni” până te plictisești.

Fizionomii interesante, un mix de noblețe aristocrată, cu elemente când gitane, când arăbești. Bijuterii eclectice, tatuaje, frunți înalte, cămăși descheiate, spate drept.

Și nu în ultimul rând, se zice că nu ai văzut Flamenco până nu îl vezi în Jerez și în Cadiz. O experiență care te lasă fără suflare, fără vlagă, o exorcizare și un act artistic de-o autenticitate rară. Un patos care rămâne cu tine mult timp după ce te-ai întors în camera ta colonială, cu ferestre de lemn până în podea, care se deschid spre o străduță ce se încolăcește, lungă și pustie, în arșița nopții.

Oficial, am declarat Jerez de la Frontera cel mai mișto oraș de care nu am auzit/ nu veți auzi vreodată.

Chestiuni practice

În Jerez de la Frontera ajungi țac-pac din Sevilla, cu trenul sau cu autocarul.  Am ales varianta tren, că așa sunt eu, fascinată de trenuri de când mă știu. Am avut de mai multe ori ocazia să circul cu trenul în Spania și experiențele au fost de fiecare dată la superlativ. Către Jerez circulă trenuri cam din oră în oră, din gara Santa Justa (Av. de Kansas City, 41007). Verifică oricum orarul înainte, pe Renfe, ca să nu stai ca mocofanu’ în gară, să bei cafele overpriced. Plus că îți poți alege trenul dorit și în funcție de marafeții pe care vrei să îi aloci călătoriei. Pentru noi au fost mai importante anumite perioade ale zilei, astfel încât același itinerariu l-am făcut și cu 12 euro și cu 28 de euro de persoană, în funcție de “calitatea” trenului. Needless to say, personalul de 12 euro arată de 100 de ori mai bine decât cel mai luxos tren din România la care te poți gândi. Orice alegi, Sevilla-Jerez e drum de o oră, plus minus 10 min în funcție de tren. Cadiz e la încă 20 de minute de mers cu același tren.

Ne-am cazat la Hostal Fenix. E aproape de gară, am mers pe jos până la locație, ascunsă în păienjenișul de străduțe înguste și albe de la intrarea în orașul vechi. Ajută să ai un telefon cu net și Google Maps, dar asta e valabil oriunde în lume, chiar și în orașul tău natal!! Hostalul e din peisaj, o casă cu caracter și patio intern, cu mozaic pe jos și camere cu aer condiționat, mobilate colonial. Doamna care îl administrează e simpatică, prietenoasă și vorbăreață ca orice spaniol care se respectă. Recomandăm cu mâna pe inimă!

Orașul e proaspăt ca o fetișcană roșie în obraji, e viu și neașteptat de lipsit de turiști. Și binevenit de autentic și de local.  In geografia de secol XI, era situat la frontiera cu teritoriile arabe, de unde și numele “de la Frontera”. Zidurile vechi ale graniței încă mai sunt vizibile, împreună cu un turn parțial restaurat, pe Calle Chancilleria și Calle Porvera. Influențele maure sunt, deci, la tot pasul.

Alcazaba, cetatea veche a orașului  datează din sec XI, și o poți străbate la pas fără să întâlnești un om, fără băile de mulțime din Cordoba, Sevilla sau Granada. Biletul este 5,4 euro de persoană iar cetatea se poate vizita de la 10:00 la 18:00, de luni până sâmbătă. Merită să plătești un pic în plus pentru a vizita și Camera Obscură, o invenție medievală ingenioasă pe care te lăsăm să o descoperi singur.

Lângă Alcazaba, Catedrala del Salvador este și ea construită peste ruinele fostei moschei, în sec XVIII, și adăpostește La Virgen Nina, îndrăgita pictură a lui Zurbaran, acest Caravaggio local de care spaniolii sunt tare mândri. E uriașă, mistică, răcoroasă, semi întunecată și teribil de catolică, in every aspect.

Școala Andaluză de Artă Ecvestră merită un detour, ca să admiri grădinile, micul palat construit în stil englezesc, manejul și grajdurile. Nu ocoliți muzeul care povestește istoria acestei tradiții nobile, o istorie care începe acum 600 de ani, odată cu primii cai de rasă aduși de călugări în Jerez, și care continuă și azi la un nivel de măiestrie ce justifică cei 100 000 de euro taxă anuală pentru cal+om, adică întreținere+antrenament!!!! Deschis de la 11:00 la 14:00, de luni până sâmbătă. Puteți asista la antrenamente în arena acoperită (de la 11:00 la 13:00, lunea, miercurea și vinerea) sau chiar la spectacolele de dans și disciplină (pentru asta consultați-le orarul aici www.realescuela.org)

Ca să mănânci și să drojdesti din vinurile locale, îndreaptă-te spre “inima” orașului, un labirint de străduțe desenate arhitectural în forma unui diamant, și oprește-te la oricare din crâșmele din piața Plateros, Asunción sau Yerba. Tapasuri și vinuri răcite așa cum trebuie, la prețuri modice.

Începe cu un fino, cel mai sec dintre vinurile albe de Sherry, iar pe măsură ce înaintezi în noaptea caldă, încearcă ceva din ce în ce mai dulce și mai aromat, trecând prin Oloroso, Cream și terminând cu Pedro Ximenez, o licoare brună ce pare de-a dreptul vin de stafide. Sau cel mai bine încearcă-le pe toate odată, la Tabancos Plateros, Calle Francos 1, la o degustare acompaniată de cârnați și brânzeturi servite pe carton, fără tacâmuri.

Noi am mâncat bine și la Alboronia, un restaurant simpatic, cu o curte interioară fără pretenții, ascuns într-un mini centru de arte și meșteșuguri, dintr-o piață amorțită de căldură. Vinete cu humus, tagine de pui cu caise, brânză de capră cu miere, tartar de somon cu mango, și bere bună și rece.

Dacă te-a prins microbul vinurilor de Sherry, fă un tur de bodegă ca să vezi toată industria și pasiunea din spatele acestui tip de vinificare. Atenție, bodega, în spaniolă, nu desemnează crâșma din sat, ci chiar crama în sine, și e tratată ca o chestiune foarte serioasă, deci să nu vă hiliziti pe acolo și să nu întindeți mâna după fiecare sticlă de vin care vi se prezintă.  Cea mai mare bodega e Gonzales Byass, situată chiar în centru, care produce brandul Tio Pepe, a cărui reclamă o veți vedea pe fiecare coșmelie din Spania, din nord în sud și din est în vest. La Gonzales, te plimbi cu zozocarul prin fabrică, vezi un pavilion proiectat de Gustav Eiffel, vezi butoaie de stejar vechi de câteva sute de ani, unele semnate de Margaret Thatcher sau Orson Wells, și la sfârșit, dacă ai fost cuminte, poți să pupi paharul cu licori minunate. It’s tons of fun. Tururile încep la 12 la prânz în fiecare zi.

Dar e absolut ok și dacă te hotărăști să nu faci nimic altceva decât să stai pe străzi și să absorbi energia locului. Cu toate astea, e ceva ce nu ai voie să ratezi în Jerez, chintesența spiritului andaluz: un flamenco pur, crud, ca o rană dezvelită în fața ta, ca o inimă smulsă din piept și pusă pe masă sub lumina reflectoarelor, for everyone to see its turmoil.

Noi am fost la Tablao Flamenco Puro Arte Jerez pe Calle Conocedores 28. M-am stresat să rezerv dinainte dar nu cred că e cazul, sala e mare și găsești cu siguranță locuri chiar în ziua respectivă. 50 de euro (2 persoane) bine cheltuiți. Show-ul începe la 10 seara, cum se cuvine, când soarele s-a așezat, sângele s-a înfierbântat, și primele pahare de alcool s-au băut demult (nu la 8 jumate, ca în Sevilla, de ne-am simțit ca la o nuntă de zi în Cluj). E destul de greu să redai în cuvinte niște emoții pe care aproape că nu știai că le ai, dormind pe undeva, ascunse în forul tău interior, și care sunt luate pe sus și aruncate în ecuație pentru următoarea oră, în cea mai neapologetică manieră. De la cântăreți la dansatori, toți au conspirat să mă răscolească olecuțică, să mă tăvălească, să mă ridice și să îmi arate de ce, până la urmă, omul, ființă netrebnică, este de fapt un spirit minunat !!!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s