Camino Finisterre: Santiago-Negreiroa

Santiago, 30 mai 2016

Mare lucru din ziua de azi nu îmi mai aduc aminte. Am și început devreme. La 5 dimineata eram in Cluj si ne panicam ca nu găseam taxiuri. La 8 beam prima cafea pe un aeroport ticsit de oameni trecuți bine de a treia tinerețe, care cumpărau zece plovere Ralph Lauren deodată, din niște duty free-uri aberante. Domnii de la Champagne & Caviar Bar se pregăteau agale să deschidă, în aşteptarea cursei de Moscova. Îmi displace aeroportul plin de fiţe din Geneva, cam cât mă enervează şi ţara aia perfectă şi mult prea scumpă.

IMG_2262
Pe la 3 după masa aterizam într-un oraș medieval, spălat de o ploaie mocaneasca. Mergeam cu bus-ul spre Santiago, trecând pe lângă pâlcuri de pelerini care intrau pe jos în oraș, ca noi acum un an, și îi priveam gâtuită de o emoție stranie și de o complicitate simplă și caldă. Am simțit duios că ce sfârșește pentru ei este începutul meu.

Pe la 5 haleam la grămadă tapasuri proaspete la o terasă cu fix 3 mese, ascunsă la capătul celei mai înguste străduțe pe care am văzut-o vreodată (Ruela de Entre Ruas, 2): calamari la grill, pimentos de padron, cotlete de miel, maldăr de cartofi prăjiți de casa, ceapa și salată, și primele pahare de vin local din ziua respectivă, suficiente cât să ne pună în cap și să râdem în ploaie nepăsători, băgând sub nas și niște patiserie la mână.

La 7 ploaia se transformase deja în cea mai strălucitoare ploaie cu soare pe care am văzut-o în ultima vreme, rainbows and all, cat sa ne măscărim cu bățul de selfie în piața centrală în care încă mai intrau pelerini întârziați, în chiote de bucurie. La 7 jumate am stat preț de câteva minute la slujba din maiestuoasa catedrală, ca sa am și eu (în sfârșit!!!!!!) un sentiment de closure, pe care mi-l doream de anul trecut de când am ratat-o la milimetru. S-a lăsat cu cântece în latină, din alea cu ecou și sonorizare olecuțîcă divină, și cu enumerarea tuturor pelerinilor ce terminaseră Camino în ziua respectiva, a țărilor lor de proveniență, și a traseului urmat. Un călugăr în alb, acum un an, ne menționa și pe noi sub același aur catolic, probabil singurii români din ziua aia, sau din săptămâna aia, as far as we know. Nici un român azi.

 

La 8 jumate seara intram deja într-un bar de localnici, unde printr-o minune (for lack of better words) delicioasă care numai pe Camino se poate întâmpla, ne întâlnim fără pregătiri sau sincronizări în prealabil, cu Francine, canadianca șugubață de anul trecut, cu care am râs seara de seara timp de 2 săptămâni de ni s-au încleștat fălcile, și care era acolo, la a patra sticlă de vino tinto, în mijlocul unui oraș medieval din Cuca Măcăii, pe o ploaie cu soare torențială, de parca nu plecase niciodată. Făcea a doua oara tot Camino-ul, cu soțul ei de data asta, și cu tot felul de fellow peregrinos de care te atașezi invariabil pe drum. Mi se pare ca au mai urmat niște sticle de vin și niște sambucca cu cognac si niște queso de cabra peste niște crochete cu jamon, niște îmbrățișări sponane și niște povești spumoase, spuse când cu accent irlandez, când nemțesc, când australian.
Nu îmi aduc aminte când ne-au dat afara de acolo și când am eșuat în labirintul de străduțe din orașul vechi, patrimoniu UNESCO, la o ultimă măslină, la o ultima poantă, la un ultim farewell. Din nou, un sentiment dulce amar că pentru ei se termină, dar pentru noi abia începe.
Un caldarâm umed și niște felinare chioare, un aer salin, de mare, și un oraș complet gol, complet misterios și complet adormit sub pașii noștri grăbiți și veseli, mult după miezul nopții. Santiago, my love!!
 
Chestiuni practice
 

În Santiago ajungi prin combinaţii meşteşugite de zboruri low cost. Noi am urmat varianta Cluj-Geneva cu Wizzair (am prins preţuri bune, de obicei ruta e destul de scumpă) şi în aceeaşi zi, după câteva ore petrecute în aeroport, uitându-ne că nişte vaci concentrate la reclamele la Vacheron Constantin, am zburat spre Santiago cu Easy Jet. A fost primul nostru zbor cu Easy Jet şi m-a impresionat plăcut totul, de la personal, uniforme, condiţii, snackuri şi până la revista companiei pe care chiar am citit-o din scoarţă în scoarţă până la destinaţie, şi care te plimbă pe tot globul cu istorisiri interesante şi poze faine. Bravo lor!!

Din aeroport pleacă frecvent busul de oraş, 3 euro de persoană, e pont. Te lasă în centru, în Plaza Galicia, practic la poarta oraşului vechi. Cazare recomandăm din suflet la Hostal Alfonso, pe Rua do Pombal 40. Afacere de familie, camere drăguţe, din poveşti, cu perdeluţe brodate, mic dejun gătit pe loc, oameni primitori şi săritori. Locaţie excelenţă, ai totul lângă tine, umbrosul parc Alameda, Catedrala, oraşul vechi.

Se mănâncă bine peste tot în oraşul vechi. E raiul peştilor şi fructelor de mare. Estrella Gallicia este bună, rece şi ieftină. Încă primeşti tapasuri de calitate şi moca, la orice halbă sau pahar de vin. Încearcă Cafe Venecia, lângă Plaza Galicia, pentru cafea excepţională şi tapasuri generoase sau Casa Pepe în oraşul vechi, pe Rua Canton de San Bieito nr 5, pentru tapasuri mai elaborate, dar ieftine şi gustoase.

Eşti în Spania, deci prânzul se serveşte târziu, cam între 2 şi 5 după masa. După care stabilimentele se închid şi ciuciu mâncare până cel devreme 7 jumate seara, so plan your meals carefully and accordingly.

 

IMG_1975

 

 Santiago – Negreira, 31 mai 2016

 

Camino Finisterre începe în Santiago și se termină hăt, la ocean, după vreo 130 de km, unde ți se promit Costa del Morte, povești cu pirați și Fecioare catolice care plâng în timp ce fac miracole, plaje albe, scoici și mormoloci de mare unici, cel mai vestic punct al Europei (până sa se prindă ca e în Portugalia), ape învolburate și apusuri în mare de neuitat. Acolo mergem noi. La Finisterre. Adică la capătul lumii, în caz ca nu v-a plăcut latina în primii 2 ani de liceu.

Prima zi și 25 de km mai aproape de coasta piraților. Blister free, asa sa ne ajute cel de sus. Noutate absoluta, anul trecut habar nu am avut cum e sa mergi fără să mă gândesc din 2 în 2 minute „acum pe ce bășica prefer sa calc?” I am a Pro now.

Un traseu care incepe în aburii de dimineață ce ascund turlele catedralei din Santiago, și te duce prin ceea ce as putea numi un sumar complet al traseului de 800 de km de până acolo. Am avut parte și de păduri vrăjite de eucalipt, și de pășuni și văi cu leandrii înfloriți, și de râuri și poduri din piatră din secolul XIII, am și urcat de ne-au pleznit capilarele dar am și coborât ca niste Terminatori ruginiți, și am început sa bem de pe la 11 dimineata, când niște vino tinto de Verano cu multa gheață a părut cea mai bună idee, pe lângă o Tortilla exemplară, galbenă si fierbinte.

 

IMG_2392
Am trecut din nou pe lângă case și proprietăți fabuloase, îngrijite, de un bun gust desăvârșit. Ne-am interesat pentru voi: o ferma cu 3000 de mp, 134 000 de euro. Cu priveliște, gard de piatră secular, lămâi plini de rod, cu tobogan ptr copii și tufe de hortensii. Cam cat un apartament modest cu 4 camere într-un duplex dintr-un cartier nou, născut mort, de oriunde din România. It’s not fair!!!

La 3 ne cazam într-un hostel nou, rece și impersonal, într-un orășel de sub pădure. Cu paturi de metal, severe, cu saltele subțirele și scârțâietoare, dar cu apa fierbinte la duș. Am sărit bucuroși în șlapi după o tentativa de nani de după masă, eșuată din cauza unui grup de golani spanioli care își trăiau o adolescență întârziată, fumând în camere, umblând în chiloți, îmbrâncindu-se pe holuri și trântind uși cu toată vigoarea celor 60 de ani ai lor. Asa ca am plecat pe ștrase sa îmbucăm ceva de seara, nu înainte de a târgui niște cireșe pârguite și niște căpșuni cu gust de frăguță pentru de dimineață, și o bluză albă flaușată, cu mâneci lungi, mărimea 3 de X plus un L, de la un magazin ce reprezenta cu fruntea sus înfrățirea ibero-chineză, asa încât sa nu mor de frig în somn, înainte sa ajung la pirați și la Fecioare.

Eu am vrut sa mănânc barnacles (google it, sunt cele mai dezgustătoare orătănii de mare, ca look și ca preț, dar deh! Se găsesc numai în Galicia și Portugalia, și cică sunt „a must” dacă îți plac chestiile fără coloană vertebrală, și nu mă refer aici la avocați:)))) Dar pentru ca Mitruț turns into a real diva when he is hungry, exact ca în reclama de la Snickers, și nu mai avea răbdare pana se deschidea localul cu nenorociri marine, am terminat seara balotând grătar cu cartofi prăjiți la o terasă pe centru, punctând decisiv cu o sticlă de Rioja, care, sa îmi sară ochii dacă vă păcălesc, în Negreira costă mai puțin decât o sticlă de apa plata.
IMG_1601
percebes/gooseneck barnacles

Ba nu! Mint! Am terminat seara pe câmp, pe pătură. Pentru că era asa de frig în cameră încât a fost mai avantajos să le luăm o pătură și să ne bucuram de un apus târziu și CALD, doar noi doi, două conserve cu măsline umplute cu anșoa și un pet de Sangria Don Simon din cea mai fină. De unde am încălecat pe o șa și practic v-am spus povestea mea!!!!


Chestiuni practice
 
Aşa arată cei 21,3 km din prima etapă, ca şi fluctuaţie de altitudine. Traseul e uşurel şi variat, cât să nu te plictiseşti. Satul medieval cu podul de piatră şi râul învolburat este parcă scos din Game of Thrones. Mai-iunie e cea mai bună perioadă, statistic vorbind, pentru activitatea de flendurit pe coclauri în Nordul Spaniei: soare, temperaturi blânde şi vegetaţie în floare. Totul e verde, norii sunt pufoşi şi cerul e albastru intens.
Pentru prânz pe drum, nu există alternativă mai bună decât Alto do Vento, în Ames. Cele mai gustoase crochete şi efectiv cea mai meseriaşă tortilla ever. Plus ditai dăraba prăjitură de casă, cado tutti naturali, primită moca la cafea.
 Negreira e un orăşel mic şi neofertant. Noi am stat la Albergue San Jose, nu l-aş recomanda neapărat. Frig înăuntru, paturi de spital, atmosfera generală neprietenoasă. Prefer să uit despre cazarea din Negreira. 30 euro, camera dubla cu baie la comun. Prosoape si lenjerie in acest pret.

Am mâncat cina la Cafe Bar Imperial, în urma reviewsurilor bune de pe net şi de aiurea, dar a fost un epic failure. Cea mai proastă caldo gallego (supa lor tradiţională, un mix de cartofi, varză, fasole şi zeamă de carne, în mod normal este un fel de power juice care ar pune pe picioare şi ultimul somalez), o salată banală, un grătar cu cartofi prăjiţi ca la ta-su acasă.

All in all, Negreira was nothing to write home about. But the journey there was quite nice!!!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s