DESPRE PARMA SI PARMEZANII EI

Parmezanii (cum altfel se numesc locuitorii din Parma? ca bieţii Râmniceni Săraţi) se mândresc, pe foarte scurt, cu următoarele (iar noi suntem mai mult decât de acord):

L-au dat ţării pe Verdi. ‘Nuff said!!!

Au reuşit să facă de toate din violete, floarea fetiş a Mariei Luiza, una din nevestele napoleonice; adusă mai degrabă cu forţa în Parma, domniţa a fost îndrăgită atât de mult, şi de repede, de către locuitori, încât she was and will always be The Duchess of the City. Câmpuri de violete îţi iau minţile cu mirosul lor în faţa Palatului Ducal. Dar dacă, chiar şi aşa, rezultatele se lasă aşteptate, atunci „ţuica” de violete (Rosolio alla Viola) cu siguranţă te va zăpăci de tot. În panoplie mai sunt disponibile parfumuri, săruri de baie, săpunuri de subraţ sau de haine, ciociolăţi şi îngheţăţi şi sosuri diverse, toate pe bază de violete. Mie îmi plac cremele de corp cu violete. Întotdeauna vor mirosi a mama.

Au inventat Parmezanul, prin ceva magie neagră, că altfel nu îmi explic. Se mănâncă aşa, ca atare, cu mâna!! Sau în sufle, sos, umplutură, şi alte lucruri diabolice. Mie îmi place să mi-l plimb pe faţă, pe păr, sub zona ochilor şi în spatele urechilor. Şi să miros aşa, fructat şi parmezonos, forever. Certainly, Parma este singurul loc în care vei găsi parmezan stagionat (maturat) 40 de luni, 50 şi chiar 72 de luni. (De ce m-am temut nu am scăpat. La întoarcere am luat bagaj de cală!!)

IMG_1706 (Edited)

Cum nu aveau ce să facă cu tonele de zer rezultate în urma procesului unic de fabricare a brânzei diavoleşti menţionate mai sus, le-au dat la porci. Ăia grăsuţi şi bonomi, care trăiesc pe zonă. Şi guess what! Aşa a apărut prosciutto crudo di Parma. The devil took the game a step further când din acelaşi porc, acum devenit comoară naţională, a decis să facă Culatello, practic „inima” pulpei, supunându-o la o maturare specială, într-un climat ceţos şi umed absolut unic, proces care a ridicat-o la rang de regină a tuturor cărneturilor fancy. E o carne fără pic de grăsime. Nu e sărată. Are aromă de piersică. În gură se topeşte, se face cremă. Când o să mor, dacă o să îmi permit, vă rog să mă înveliţi în aşa ceva. Dacă nu, merge şi cu Salam Victoria.

Oraşul a fost bombardat nemilos în al doilea răzbel mondial, şi totuşi arată ca şi cum ai făcut un salt îmapoi în timp şi eşti în Renaştere. Au muzee şi Dom şi turn (uşor) înclinat şi mănăstiri din secolul X şi un teatru din lemn reconstituit bucată cu bucată după ce a fost aproape ras de pe faţă pământului. În Parma am fost la muzee, pentru că mi-am dat seama mai demult că nu e nici o şmecherie să mori prost.

Parmezanii fumează crunt şi troznesc cocârţ cu mare aplomb, de pe la 6 seara, când începe să se servească Aperitivo (acel moment magic al zilei când pentru orice băutură cumpărată, ţi se aduc tot felul de bruschete, măsline, mizanbușuri) şi până târziu în noapte, când vor umple străzile cu râsete şi pahare de sticlă, sparte de jumate. De altfel probabil singurul oraş din lume în care, la 12 noaptea, poţi să îţi trozneşti o foccacia proaspătă, cu tartar de cal şi cremă de gorgonzola, plus un pahar de Lambrusco frizzante as fuck.

We heart Parma.

 

Chestiuni practice

IMG_1708

În Parma puteţi ajunge fain-frumos, cu un tren luat din gara Bologna Centrale. Face o oră, o oră şi un pic, şi biletul nu depăşeşte 10 euro cu trenurile rapide şi cam 7 euro cu Regionale Veloce.

Parma e un animal interesant. Grăsuţ şi verde, ascuns pe valea râului Po, într-o zonă de-o fertilitate isterică, primitivă, populată de vaci grase, porci gustoşi, brânză maturată, ceaţă deasă, castele, dealuri, roşii faimoase în toată peninsula, case cochete şi oameni tare relaxaţi. Clima e călduţă şi umedă, mulţumită aceluiaşi râu Po (mă distrează numele, o să îl tot repet). Când e senin, vezi Apeninii şi Pirineii. Aerul e uşor desuet, dar îngheţata e bună şi Prosciutto-ul e proaspăt, delicat şi parfumat.

Nu este un oraş scump. Găsiţi lejer cazare la 50-60 euro pe noapte. Noi am luat un apartament simpatic, de pe Booking, cu 3 camere şi colecţie completă de CD-uri rock din anii 60 şi până în prezent!

Centrul vechi e plin de viaţă, de magazine care vând violete confiate, de biciclete şi de carmangerii cu carne de cal. Calul este o delicatesă în Parma, şi se consumă insistent sub formă de steak sau tartar. Mi-e foarte jenă şi ruşine să recunosc, dar este extrem de gustos. Nu e ceva ce aş mai repeta neapărat, având în vedere amoarea mea nemărginită faţă de cai, dar pentru că era as local as it gets there, a trebuit să încerc. Am plâns şi am mâncat! Ca Labiş!

Dar să ne întoarcem la violete. Ciocolată cu violete, parfum de cameră cu violete, rochii brodate cu violete de dantelă, îngheţată de violete, ţuică de violete. Da, da! Opriţi-vă la Gran Caffe Orientale, în Piaţa Garibaldi 19, la o cinzeacă de violete. Cunoscută sub numele de Rosolio alla Viola, licoarea e un mix de grappa, miere şi esenţă de violete, “inventată” în secolul XVIII pentru doamnele cu gusturi fine. Are o culoare de ametist absolut superbă, translucidă în lumina ce pătrunde paharul de cristal atunci când îl ridici să ciocneşti în cinstea faptului că ai ajuns în Parma.

Tot în oraş găseşti o altă drăcovenie pentru gusturi rafinate, parfumul Acqua di Parma, în toate variantele şi reformulările şi flanker-ele lui, la preţuri bune, de producător. Cine ştie, cunoaşte!

În drum spre orice senvişerie sau bodegă locală, nu ocoliţi piaţa centrală, cu Domnul şi Batisterul ei.  Amândouă roz, amândouă drăgălaşe pe dinafară. Dar nu o să fiu eu aia care o să vă zică să lăsaţi orice altceva şi să intraţi, să daţi banii pe bilet şi să vă holbaţi ca un pseudo-cunoscător ore întregi la pereţi, numai aşa ca să păreţi art lovers.

În schimb, o să vă zic să lăsaţi orice altceva şi să vedeţi Teatrul Farnese, amplasat în Pallazo della Pilota, palatul care adăposteşte un întreg complex de muzee.Teatrul ăsta este integral din lemn, it’s old as shit, are o poveste fabuloasă şi a fost distrus aproape în întregime în al doilea război mondial. A fost restaurat cu atâta minuţiozitate şi drag, încât, dacă nu ştii, juri că patina aia 200 years old este autentică.  Încercaţi şi the virtual reality demo pentru a fi complet transportaţi în alte vremuri. Poţi să urci pe scenă, să zici o poezie, să cânţi un cântecel, şi să îţi imaginezi tot amfiteatrul din faţa ta, plin ochi de oameni care te adoră şi îţi strigă numele. Un exerciţiu obligatoriu în Parma!!!

1

Bun, dar să nu uităm că eram în drum spre o senvişerie sau o tratorie. Şi, mai ales, să nu uităm că aţi ajuns în patria mâncării. Practic, Emilia Romagna, zona cea mai bogată şi fertilă a Italiei, în inima căreia stă ca o mironosiţa Parma, este paradisul tuturor ingredientelor de calitate care fac bucătăria italiană atât de apreciată în lume.

Au cele mai bune roşii (în Parma sunt şi cele mai cunoscute fabrici/ferme/sere de roşii pentru passata), au parmezanul cel divin, au prosciutto adevărat, cum rar mi-a fost dat să gust în viaţa asta, din ăla care se topeşte pe limbă şi care jur că are parfum fructat, subtil, au mostarda di frutta, care e practic un chutney a la italiano din fructe, super picant, făcut cu ulei de muştar adevărat, au îngheţată de smochine şi mă doare ficatul şi sufletul să mă gândesc ce alte nenorociri culinare mai au.

Nu v-aş recomanda în Parma să mâncaţi paste, deşi marele Barilla e născut aici. By the way, se zice că brandul Barilla este cel mai recognoscibil brand italian din lume, mai cunoscut decât Ferrari, Gucci etc. Barilla are un mall imens construit în Parma, unde poţi să pierzi ore bune, poate chiar zile, nu mai zic de bani!!

În Parma, nu pastele sunt punctul forte, ci delicatesele din carne şi brânză, şi legumele proaspete şi gustoase. Dar mai ales carnea! Indiferent unde o să mănânci, nu o să ştii ce te-a lovit. Platourile care îţi trec în revistă bunătăţurile din zonă sunt la mare căutare. În mod paradoxal, am mâncat chiar şi o pizza foarte bună în Parma, deşi nici aia nu e o tradiţie la ei. În apărarea noastră, am primit-o gratis la aperitivo, acel faimos obicei al lor (pentru care să le dea Dumnezeu sănătate) de-a aduce la orice pahar de cocârţ multe “nimicuri” de ronţăit, care în funcţie de zonă şi stabiliment, pot fi măsline, poate fi pizza, pot fi sandvişuri, mis-en-bouche-uri elaborate sau un festin all you can eat!!

Nu uitaţi că puteţi să beţi mult, mult, mult Lambrusco (din ăla adevărat, bubbly, sprinţar, nu poşirca dulce pe care o găseşti în afara Italiei sub această denumire, de îşi dă ochii peste cap cu greaţă orice cunoscător mediu de vinuri). Dar nu aş arunca de pe masă nici o sticlă rece-rece şi aromată de Malvasia, dintr-un soi de strugure alb şi parfumat ce creşte pe dealurile din împrejurimi, în zona castelului Torrechiara.

Care, apropos, e vizitabil şi e teribil de frumos. Până acolo te duce un autobuz luat din oraş din centru, pe o suma modestă. Cu ocazia asta poţi să vezi pe viu peisajul de ţară italian, care nu este rău deloc. Din Piaţa Leoni de unde te lasă, mai e de urcat un pic la picior. Asigură-te că ai orarul de întoarcere. Din câte ţin minte, circulau din jumătate în jumătate de oră.

Dacă prinzi o zi senină, peisajul este minunat, mai ales de sus din castel. Cu bafta noastră însă,  am prins o ceaţă deasă şi umedă, de n-am văzut mare lucru de pe metereze, dar se zice că se vede ca în palmă toată valea râului Po!!!

1

Măcar ne-am bucurat pentru nenumăratele bulane de porc puse la maturat în casele oamenilor din zonă, care doar pe ceaţă şi pe climatul ăla prind gustul ce le-a consacrat.

Castelul e perfect conservat şi complet golit înăuntru de orice mobilier, pentru a putea să te bucuri cu adevărat de ceea ce îl face unic: picturile care îi împodobesc fiecare centimetru de perete, tavan etc. Construit  circa anii 1450, de către conaşul locului, un anume don Rossi, castelul, cu tot cu căsuţele dimprejur, dinăuntrul zidului de apărare (că e ca un sat cu 4 case şi-o crâşmă) a fost cadou pentru amanta dânsului, ceea ce pe tine, ca femeie, te face să suspini brusc şi să oftezi “ce vremuri!”. Nimic nu a fost prea mult, prea costisitor sau prea exagerat pentru nobilul nostru, care nu a precupeţit nimic în încercarea lui de a-şi asigura pe viaţă favorurile respectivei.

Castelul este pictat în cel mai psihedelic mod cu putinţă, de un pictor local care cred că numai pe LSD a stat 10 ani sau cât o fi durat toată tărăşenia. LSD şi prosciutto, desigur! Băi, deci pe bune, înainte să existe Tolkien, înainte să există R.R. Martin sau Peter Jackson, a existat băietul ăsta, cine o fi fost el, care a imaginat cele mai fantastico-fabuloase lumi pe pereţii unui castel din Cuca Măcăii, la început de Renaştere. You have to see it, to believe it!!!

Dar, de departe, cel mai putred obicei parmenez este pişcatul de vin din picioare. Cel mai putred şi cel mai drag, desigur. E cea mai frumoasă amintire a noastră! Muhaha!!! Cum funcţionează: în fiecare seară de weekend (adică de marţi până vineri inclusiv, că aşa pare să fie în Italia) oamenii “muncii” se trezesc din somnul de după masă şi se îmbracă în haine de birou (ca şi cum tocmai ar veni de la muncă, get it??) şi pe la ora 7 se plantează lejer în faţa vreunui bar cu vin şi încep drojdeala.

Ei înalţi, cu părul lung şi creţ, parcă acum ridicaţi de pe banca tehnică a vreunei echipe de Serie A. Ele machiate office, pe tocuri, încercând să găsească stabilitate între două dale de caldarâm şi un vin spumant. Pe la 11 noaptea, deja toată lumea bea al paişpelea pahar, fumează ca turcii şi se sprijină unii de alţii sau de tomberoanele de pe străduţele adiacente barului. În fiecare seară altul!!! În Parma poţi să ieşi în oraş, să bei până începi să vorbeşti fluent chineză, şi după 4 ore poţi să nu văzut încă nici un interior de bar. You gotta love it!

Despre toate obiceiurile culinare ale palpitantei Emilia Romagna, despre ce se mănâncă în Modena, Parma, Bologna, vom povesti însă cu altă ocazie. Să vă îmbrăcaţi din timp tastatura în folie, să nu băliţi pe ea şi să avem vorbe la proces!!!!

7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s